Personalul din sistemul medical face un nou apel la vaccinare.
Noi imagini cutremurătoare apar cu salvatorii din sistemul medical care preiau în fiecare zi pacienți bolnavi de COVID-19. De data aceasta, angajați de pe autospecialele de ambulanță au arătat cum își desfășoară activitatea.
Ambulanțierii spun că dacă în ”valurile” anterioare ale pandemiei preluau mai mulți pacienți vârstnici, acum întâlnesc mai des tineri și copii, majoritatea nevaccinați.
”Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Mărturiile personalului de pe ambulanță. „Dacă în valurile anterioare predominau vârstnicii, acum avem mulți copii, școlari, tineri foarte mulți. A fost o zi în care am avut 10 solicitări, dintre care o singură solicitare nu a fost COVID. Toți la care am fost astăzi erau nevaccinați.”Solidaritate și responsabilitate sunt doar două cuvinte dintr-o #realitate dură. Numărul de infectări este foarte mare, iar sistemul medical este la limită. Fluxul de pacienți bolnavi de Covid este tot mai mare, iar medicii, asistenții, infirmierele sunt tot aceeași. Este cea mai grea bătălie de până acum, este un război fără de sfârșit. #solidaritate și #responsabilitate, de asta trebuie să dăm dovadă în această perioadă. Să-i ajutăm, să-i susținem, să-i protejăm. Noi suntem mii, ei sunt câțiva. Cu toții îi putem ajuta!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.476 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.415.606 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.993 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 102 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 48.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Citește bilanțul integral aici: BILANȚ COVID-19 România. Nevaccinații mor pe capete
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu