Cozile uriașe de la secțiile elctorale din Moscova sunt „create artificial” pentru a „periclita procesul electoral”, susține MAE de la Chișinău

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

La secțiile de votare din capitala rusă Moscova s-au format cozi.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că uriașele cozi formate la cele două secții de votare deschise în Federația Rusă au scopul de a periclita procesul electoral, potrivit Ziarul Național.

Diplomația de la Chișinău a atras repetat atenția autorităților ruse asupra neadmiterii transportării ilegale a alegătorilor către secțiile de vot.

„Cu referire la numărul mare al alegătorilor semnalați la cele două secții, Ministerul Afacerilor Externe menționează că a anticipat posibilitatea producerii aglomerației, ca rezultat al încercărilor de organizare a transportării ilegale a alegătorilor la secțiile de vot. În procesul de pregătire a exercițiului electoral, am atenționat autoritățile ruse asupra tentativelor unor entități de a transporta organizat cetățenii către secțiile din cadrul Ambasadei noastre la Moscova. Astfel, considerăm că aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create artificial, în scopul periclitării procesului electoral”, se arată într-un comentariu al MAE.

Potrivit MAE, cele două secții de votare din Federația Rusă s-au deschis la ora locală 7.00 și funcționează în regim normal.

„Precizăm că secțiile din Moscova sunt dotate cu numărul maxim de buletine de vot - 5 000 pentru fiecare secție. Decizia de a deschide secții de votare în Federația Rusă doar în sediul Ambasadei s-a luat ca rezultat al incapacității de a întruni în alte orașe/locații toate cerințele de securitate, astfel încât să ne asigurăm că nu vor exista primejdii pentru cetățenii noștri care vor veni să voteze și funcționarii electorali care vor asigura organizarea procesului”, precizează diplomația R. Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel