Cozmin Gușă: Numirea lui Kohei Oishi la lotul național, cea mai mare realizare a FRJ în 2017

Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ),  a declarat pentru Agerpres, că 2017 nu a fost un an bun din punct de vedere al rezultatelor seniorilor, însă a subliniat revirimentul loturilor de juniori şi tineret.

"În plan sportiv nu a fost un an bun, dar a fost mulţumitor. Am avut obiectiv o medalie la Campionatele Europene pe care l-am îndeplinit. Obiectivele nu au fost mai mari din cauza accidentării, respectiv a retragerii unor campioni marcanţi, şi mă refer la Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu. La Campionatele Mondiale nu ne-am dus neapărat cu gândul la medalii decât la o singură categorie, +100 kg, acolo unde din păcate Daniel Natea a traversat o perioadă mai complicată. Nu s-a simţit bine atunci, dovadă că de atunci nu a mai intrat în competiţii şi nu a putut să evolueze la valoarea pe care el o are. La 48 kg a fost ceva ghinion, dar asta a fost doar o mică supărare. Important este că noi construim pentru viitor. Sunt mulţumit că sportivii şi antrenorii s-au înhămat la muncă şi asta s-a văzut în cupele europene unde au participat. Mizam pe noul val, dar nu aşteptam neapărat rezultate în acest an, ci pe la mijlocul lui 2018. În schimb s-a văzut în acest an un reviriment la nivel de juniori şi tineret şi probabil în acest ciclu olimpic vor merge în crescendo", a spus preşedintele.

"Iar marea realizare de la acest sfârşit de an o reprezintă semnarea contractului cu unul dintre cei mai prestigioşi antrenori din lume, japonezul Kohei Oishi (n.r. - noul antrenor coordonator al loturilor olimpice şi naţionale de judo ale României). Care s-a apucat foarte serios de treabă şi a avut deja două cantonamente foarte eficiente în Asia în noiembrie şi decembrie", a afirmat el.

[citeste si]

"În plan administrativ s-au calmat treburile după agitaţia din interiorul federaţiei de la finalul anului trecut. Nu era un mediu deloc propice pentru performanţă. De altfel, acest lucru a reprezentat şi motivaţia care m-a făcut să candidez la preşedinţia federaţiei. În plan financiar am fost mult mai bine faţă de alţi ani, a crescut semnificativ numărul sponsorilor şi am putut să investim în dezvoltarea judo-ului şi într-o pregătire mai calitativă a sportivilor noştri. Una peste alta este cam ceea ce mi-am propus referitor la revitalizarea judo-ului şi readucerea lui într-o formă în care să poată emite pretenţii la medalii la Tokyo. Probleme au fost destul de multe, dar le-am rezolvat rapid. Oamenii s-au apucat de muncă repede şi putem spune acum că în ultima perioadă a fost o atmosferă liniştită în judo-ul românesc", a adăugat Cozmin Guşă.

"În 2018 ne dorim la Campionatele Europene ne dorim două medalii, deci am dublat obiectivul faţă de 2017, iar la celelalte categorii de vârstă cu siguranţă vom fi în grafic, la fel ca anul acesta. 2018 este anul în care vom pregăti marea performanţă, care trebuie să se concretizeze în 2019 şi 2020. Este o perioadă de reconstrucţie de judo, dar premisele sunt bune", a precizat şeful FRJ.

"Andreea Chiţu o să fie surpriza plăcută a anului viitor. Ea a început deja antrenamentele, a fost şi în Japonia la ultimul stagiu. Se pregăteşte exemplar, este foarte tonică, se simte bine, aşa că este o veste bună pentru toţi iubitorii judo-ului. Ea este în perioada finală a recuperării şi urmează să revină în competiţii, iar atunci va intra în programul Samurai", a menţionat preşedintele.

Conducerea FRJ nu a făcut un clasament al sportivilor săi, însă într-o ierarhie a tuturor disciplinelor Cozmin Guşă susţine că pe primul loc nu poate fi decât numărul 1 mondial la tenis, Simona Halep.

"Pe primul loc ar fi Simona Halep pe locul 1, echipajul de 8+1 la canotaj pe locul 2 şi pe 3, la egalitate, Cristina Neagu şi echipa naţională de tenis de masă", a mai spus Cosmin Guşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel