CRĂCIUN 2014 în BUCUREȘTI. Ce poți face de Crăciun în Capitală: Filme, spectacole, concerte, târguri sau patinoare

Cei care nu pleacă din Bucureşti în perioada Crăciunului au de ales dintr-o gamă variată de posibilități de petrecere a timpului liber în oraș. Aceștia pot merge la cinematograf, la concerte, la teatru, în târguri special organizate de Crăciun sau la patinoar.

CINEMA

De miercuri până duminică rulează filme în cinematografele Grand Cinema din Băneasa, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema, Cinema City Cotroceni, Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, Cine Grand Titan, Glendale Studio. Printre producţiile pe care le puteţi vedea se numără filmul românesc "Alt Love Building", "Annie", Happy New Year (Misiunea: Un An Nou Fericit!), The Hobbit: The Battle of Five Armies (Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri), Dumb and Dumber To (Mai tăntălău, mai gogoman), St. Vincent, Nightcrawler (Prădător de noapte), Horrible Bosses 2 (Şefi de coşmar 2), The Penguins of Madagascar (Pinguinii din Madagascar).

TEATRU

Teatrul Naţional Bucureşti găzduieşte reprezentaţii doar sâmbătă şi duminică, pe 27, respectiv 28 decembrie, când puteţi merge la următoarele piese: "Dumnezeu se îmbracă de la second-hand", "Allegro, ma non troppo", "Cinci femei de tranziţie" şi "Fata din curcubeu".

Şi Teatrul Ţăndărică Bucureşti va avea reprezentaţii pe 27 şi pe 28 decembrie: "Prinţesa şi Broscoiul", respectiv "Lampa lui Alladin".

La Godot Cafe Teatru puteţi merge vineri, 26 decembrie, pentru spectacolul "Freak Show", de la ora 22:00, informează Mediafax.

Citește și: Sondaj de Crăciun: Câți români fac cadouri și câți fac gesturi umanitare

CONCERTE

Duminică, 28 decembrie, Ana Moura va susţine un concert fado de Crăciun la Sala Palatului, la ora 20:00.

TÂRGURI

Târgul de Crăciun al Bucureştiului (Bucharest Christmas Market), până pe 29 decembrie, în Piaţa Universităţii (esplanada cu statui) şi Parcul Cişmigiu, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArt – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie.

Târg cu produse tradiţionale, dulciuri de casă, produse handmade, decoraţiuni şi aranjamente - Liberty Center Mall, până pe 28 decembrie la ora 18:00.

Târgul Cărtureştilor, până pe 31 decembrie, la ora 22:00, la librăria Cărtureşti Verona - cărţi, ceaiuri, dulciuri, jocuri şi jucării.

Santa Claus Kingdom, în Atlas Business Center, până pe 7 ianuarie 2015. Le aduce bucureştenilor prima pârtie de schi acoperită, patinoar acoperit, carusel, zonă de karting, trambuline şi jocuri gonflabile. Este deschis zilnic până la ora 21:00.

Expoziţia foto-documentară "Decembrie '89. 25 de ani de libertate", între 17 decembrie şi 1 martie, la terasa MNIR, dinspre Calea Victoriei. Marchează împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Expoziţia "Minunata lume a basmelor şi poveştilor", între 22 decembrie şi 31 ianuarie la MNIR. Include o ediţie specială a "Luceafărului", de Mihai Eminescu, şi un volum de "Basme", de Hans Christian Andersen, din biblioteca regală de la Castelul Bran.

PATINOARE

Afi Palace Cotroceni - Pe 24 şi 25 decembrie programul este de la 10.00 la 21.00, respectiv de la 14.00 la 1.00. Vineri, programul este de la 10:00 la 1:00, sâmbătă de la 12:00 la 1:00, iar duminică de la 12:00 la miezul nopţii.

Pentru patinoarul din Parcul Cişmigiu programul special de sărbători este următorul: joi, 25 decembrie, de la 16:00 la 24:00

La patinoarul din Herăstrău programul este de la 10:00 la 21:00, în fiecare zi.

Patinoarul din Drumul Taberei are următorul program în perioada Crăciunului: joi, 25 decembrie, de la 12:00 la miezul nopţii.

Vezi și: Iohannis, cu lacrimi în ochi: Gest emoționant făcut de Crăciun - Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel