Crăciun și Revelion în IZOLARE?! Arafat: "O spun ACUM, cu toată răspunderea. ASTA e realitatea"

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Raed Arafat a vorbit recent despre sărbătorile de iarnă, în contextul pandemiei de COVID-19. 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că anul acesta, în contextul pandemiei de COVID-19, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost anul trecut, iar pe cei care în perioada aceasta obișnuiau să își facă rezervări în străinătate îi avertizează că ar putea fi un demers riscant și riscă să-și piardă banii.

"Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie - care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion. 

Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred! Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice”, a declarat recent și Raed Arafat.

"Este riscant să-ți planifici acum Revelionul"

„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect - ceea ce mă îndoiesc să fie așa - atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase - și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!”, a completat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel