EXCLUSIV  Crăciunul anului 1935, sub un soare strălucitor. La Sinaia erau 10 grade. Dar altele erau nemulțumirile la București. Ce scria presa vremii

Citiți un nou epidod semnat de către publicistul Dan Ciachir, ”Evenimente mondene şi mare doliu”: 

În prima zi de Crăciun a anului 1935, bucureştenii fuseseră surprinşi de soarele strălucitor şi de căldura primăvăratică. La Sinaia se înregistraseră 10 grade. Peste o lună, pe 26 ianuarie 1936, temperatura era de 16 grade în Capitală, prilej de mirare şi în ziare. Sfârşitul anului 1936 a fost la fel de însorit şi de călduros. Însă nu vor trece decât cinci ani, pentru ca, în iarna lui 1942, temperatura să scadă în România, la Bod, în apropiere de Braşov, până la minima sa absolută, de minus 38,5 grade.

În presa anului 1935 apare un nou subiect: zgomotul. Bucureştenii se plâng de claxoanele stridente şi numeroase, de difuzoarele scoase afară în dreptul unor magazine şi prăvălii prin care se revarsă felurite muzici, ca şi de zgomotele şantierelor. Viteza devine şi ea o altă temă de viaţă cotidiană. În 1936 fusese dată în folosinţă Şoseaua Bucureşti-Braşov, asfaltată impecabil, care pornea din dreptul noii clădiri a Aeroportului Băneasa, inaugurată în acelaşi an. Distanţa de aproape 500 de kilometri dintre Bucureşti şi Cluj era parcursă de tren în numai opt ore şi jumătate. Apăruseră ulterior pe drumul de fier şi automotoarele cu forme aerodinamice produse de Uzinele Malaxa. Pentru a merge la Craiova, trenul nu mai ocolea prin Piteşti, pe „linia veche”. Noul traseu scurta, prin Roşiorii de Vede, cu aproape 50 de kilometri distanţa şi, implicit, durata călătoriei.

Cu acest prilej fusese lansată melodia Trenule, maşină mică, interpretată de Maria Tănase. În 1937, aceasta cântă la Expoziţia din Paris, în pavilionul românesc proiectat de arhitectul Octav Doicescu şi amenajat de sociologul Dimitrie Gusti. În mai-iunie 1939, acelaşi arhitect concepe pavilionul ţării noastre la expoziţia World Fair de la New York, unde Maria Tănase cântă cu taraful lui Grigoraş Dinicu în restaurantul românesc, iar românii de peste Ocean bat din palme şi scandează „Sus, Mărie, cu Roosevelt!”.

La iniţiativa lui Dimitrie Gusti se înfiinţase în 1936 Muzeul Satului, inaugurat în prezenţa Regelui, în Parcul Naţional de pe malul Lacului Herăstrău, amenajat şi el de curând. Un an mai târziu, lângă noul muzeu, se făcea sfeştanie palatului Reginei Elisabeta a Greciei, sora lui Carol al II-lea. Peste un deceniu, pe 30 decembrie 1947, aici vor descinde Gheorghiu-Dej şi premierul Petru Groza să-i impună abdicarea Regelui Mihai I, care îşi stabilise un domiciliu provizoriu întrucât Palatul Regal din Calea Victoriei fusese bombardat în timpul războiului.

Tot în 1937, toamna, un alt palat al Reginei Elisabeta, neterminat încă, este închiriat de Asociaţia Marii Finanţe şi Industrii, din care făceau parte, între alţii, Malaxa şi Auschnitt, pentru o sumă anuală de 700.000 de lei. Asociaţia aceasta va fi cunoscută sub numele de Clubul Miliardarilor, iar reşedinţa ei se afla în capătul dinspre nord al Căii Victoriei, nu departe de piaţa omonimă. Intrarea se făcea printr-o alee bordată de trandafiri agăţători, iar în curtea interioară exista o grădină cu pajişte şi havuz. După venirea comuniştilor la putere, fostul Palat Elisabeta din Calea Victoriei a devenit Casa Ziariştilor, iar ulterior, din anii ’80, restaurantul „Mărul de aur”.

1938 este de două ori an de mare doliu. Reîntoarsă din Germania, Regina Maria închide ochii la Sinaia, la vârsta de 62 de ani. Trupul său neînsufleţit este adus la Bucureşti şi depus la Cotroceni pe ziua de 19 iulie. Timp de câteva zile se perindă prin faţa catafalcului peste 100.000 de români. Ziarele consacră durerosului eveniment nenumărate relatări şi reportaje. Regina Maria rămăsese nespus de populară. E un prilej de nostalgie şi de rememorări: cu două decenii în urmă intra în Bucureşti triumfal, alături de Regele Ferdinand, călare, trecând pe sub Arcul de Triumf, care îşi căpătase în 1936 înfăţişarea pe care o are şi azi. Gazetarii scriu că Regina ţinuse să fie îmbrăcată în violet, culoarea ei preferată, iar reporterii însoţesc cortegiul funerar până la Curtea de Argeş, unde sicriul este coborât în cripta din catedrala episcopală, alături de rămăşiţele Regelui Ferdinand.

Pe 3 octombrie 1938 trece la cele veşnice mareşalul Averescu, în vârstă de 80 de ani, şi i se organizează funeralii naţionale, ca şi Reginei Maria. Ziarele apar din nou în chenar de doliu. Sunt reamintite faptele sale de arme, dar şi rolul pe care l-a avut în înfăptuirea Reformei agrare prin care fuseseră împroprietărite câteva milioane de ţărani. La sfârşitul Primului Război Mondial, Averescu devenise un mit, un fel de salvator virtual al naţiunii. Mareşalul fusese pentru scurt timp şi prim-ministru, apoi steaua sa politică apusese. În februarie 1938, Regele Carol al II-lea îl inclusese între membrii Consiliului de Coroană datorită calităţii sale de fost premier. Nemaiexistând viaţă politică autentică – partidele fuseseră dizolvate în acelaşi an, pe 31 martie –, cele două dispariţii devin zile în şir subiecte de prim rang pentru presă.

În 1938, N. Carandino era redactor la oficiosul carlist „România”, nou înfiinţat şi condus de Cezar Petrescu. O descoperă pe Hariclea Darclée locuind într-o odaie modestă în hotelul „Bratu” de lângă Gara de Nord. După ce a stat de vorbă cu soprana, care i-a arătat o serie de scrisori, fotografii şi documente, N. Carandino a convenit cu ea să îi publice în foileton zilnic biografia şi astfel s-a constituit prima sa carte, Viaţa de glorie şi pasiune a marii cântăreţe Darclée. „Administraţia ziarului – povesteşte N. Carandino – a făcut în intervalul reportajului meu o reclamă `americană`. S-au aruncat afişe din avion, s-au împărţit reclame de mână, s-au dat diapozitive la toate cinematografele şi s-au lipit afişe în localuri, pe ziduri de stradă şi de stadion, care toate anunţau: în curând citiţi în `România`...”.

La foarte puţin timp după terminarea serialului, Hariclea Darclée s-a îmbolnăvit şi a fost internată în spital. Faptul acesta l-a determinat pe Carandino să adune foiletoanele în volum şi să grăbească apariţia cărţii. A reuşit să-i ducă un exemplar la căpătâi, înainte ca Darclée să treacă în lumea celor drepţi.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News