Autorităţile din Ocna Mureş susţin că pagubele produse în urma surpării de teren determinată de prăbuşirea unei foste mine de sare din oraş şi fondurile necesare stabilizării terenului şi acoperirii craterului format în urma acestui fenomen se ridică la peste 17 milioane de lei.
Primarul oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, a declarat, luni, că potrivit unui bilanţ provizoriu, valoarea pagubelor produse în urma surpării de teren de săptămâna trecută şi fondurile necesare pentru refacerea infrastructurii afectate şi stabilizarea terenului şi acoperirea craterului format ajung la aproximativ 17,6 milioane de lei.
Drăguţ a spus că cea mai mare sumă, aproximativ 6,7 milioane de lei, este necesară pentru umplerea craterului format cu roci, balast şi arocament, precum şi pentru lucrările de stabilizare a terenului în zona afectată.
Primarul din Ocna Mureş a explicat că numai pentru umplerea craterului, care acum este plin cu apă sărată şi resturi din fostul supermarket care s-a prăbuşit, ar fi nevoie de aproape 100.000 de metri cubi de piatră de munte, balast şi arocament, ceea ce ar însemna aproximativ 5.000 de maşini de mare tonaj pline cu aceste materiale, informează Mediafax
Acesta a precizat că în cei peste 17 milioane de lei sunt incluse atât pagubele produse la supermarketul distrus în întregime, cât şi la celelalte patru imobile din zona afectată, printre care şi sediul Administraţiei Finanţelor Publice Ocna Mureş.
Potrivit sursei citate, sute de mii de lei sunt necesari pentru refacerea infrastructurii afectate şi a canalelor de gardă ale oraşului.
Augustin Drăguţ a afirmat că valoarea pagubelor este estimativă şi urmează ca valorile exacte să fie stabilite luni, în urma Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Primarul din Ocna Mureş a spus că, în prezent, surparea produsă în localitate s-a oprit, singurul fenomen care continuă în zonă fiind taluzarea malurilor lacului format.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu