Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că Parlamentul nu poate fi oprit să adopte o lege, iar pentru măririle salariale prevăzute în amendamentele la Ordonanţa 20/2016 sunt bani la buget.
"Să vorbim despre o mare minciună şi anume că nu sunt bani. Lucrăm cu materialul clientului, cu datele oficiale de la Ministerul de Finanţe. Dacian Cioloş şi-a asumat prin legea bugetului de stat propusă şi adoptată de Parlament, prin programarea bugetară, că va cheltui 255 de miliarde de lei.
Execuţia pe primele nouă luni este 169 de miliarde de lei. Asta înseamnă o medie de cheltuieli a acestui Guvern de 19 miliarde de lei pe lună. Deci au rămas necheltuiţi, până la finalul anului, 86 de miliarde de lei. Dacă am merge pe media cheltuielilor din fiecare lună, să zicem, ar însemna 19 miliarde de lei pe fiecare lună.
În următoarele trei luni ar mai rămâne bani necheltuiţi 29 de miliarde de lei pentru care vor trebui să dea la un moment dat socoteală. În ceea ce priveşte impactul bugetar al acestei legi, este o minciună faptul că impactul net efectiv este de 4,6 sau 4,8 sau 5 miliarde de lei, pentru că oricine ştie că de a doua zi aproape jumătate din aceşti bani se întorc la bugetul de stat şi dacă e să discutăm foarte cinstit nici măcar nu pleacă, se fac nişte operaţiuni contabile şi aceşti bani nu pleacă de la buget. Impactul şi după efectul de multiplicare net este la 1,6 - 1,8 miliarde de lei. Atât va fi suportarea de către bugetul de stat", a arătat liderul PSD.
Dragnea a menţionat că deficitul bugetar este de 0,4 - 0,45% iar Guvernul nu are cum să mai atingă anvelopa de 2,8 - 2,9% pentru anul viitor, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu