Cel mai popular proiect de cultură și entertainment din România se „bucură” o lovitură grea: Creatorul Untold România, Bogdan Buta, are parte de o cercetare penală „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală” față de doi minori care, în 2021, aveau 15, respectiv 16 ani.
Informațiile au apărut mai întâi în presă, după care Poliția din Cluj s-a sesizat din oficiu conform informațiilor făcute publice, sub forma unor capturi de ecran din celebra platformă de socializare, folosită cel mai des cu scop matrimonial, Tinder.
Potrivit imaginilor, Bogdan Buta are conversații intime cu unul dintre adolescenți, invitându-i la el acasă în cele din urmă. 3 tineri sub 18 ani i-au trecut pragul casei, cu 2 dintre aceștia întreținând relații sexuale, iar al treilea furându-i bunuri în valoare de mii de lei.
Sunt mai multe aspecte care trebuie luate în considerare, unele dintre ele punând sub semnul întrebării tocmai modalitatea prin care astfel de aplicații, destinate celor de peste 18 ani, sunt folosite de minori.
Pentru Tinder, cei care doresc să își facă cont sunt nevoiți să se pozeze, după care să introducă o poză cu buletinul valid. Astfel, potrivit informațiilor oferite de aplicație, durează până la câteva ore ca cineva să confirme crearea contului respectiv.
S-a pus problema în cazul de față, cum au reușit tinerii de sub 18 ani să obțină accesul pe aplicație, știindu-se că cea mai populară metodă în România este folosirea altui buletin decât al celui care dorește înregistrarea. Posesorul real al buletinului nu poate fi notificat în vreun fel cu privire la crearea contului de pe urma datelor sale.
Am luat legătura cu avocatul Florin Durgheu pentru a încerca să explicăm detaliile faptelor.
„Este foarte simplu. Au folosit buletinul unei persoane majore. Cei care au validat contul nu au fost atenți la poza solicitantului și la poza buletinului. Altfel, cred că există și alte filtre, nu cred că e doar o greșeală umană. Vine un tânăr de 15 ani cu o carte de identitate reală, din care rezultă din CNP, data nașterii că are sub 18 ani.
Cel care a validat contul nu a fost atent la faptul că imaginea persoanei solicitante corespunde cu imaginea persoanei din cartea de identitate, care fără discuție era adult. Mă îndoiesc profund de prezentarea unei cărți de identitate reală din partea adolescenților, din care să rezulte că au 15 ani, iar validarea să fie făcută, de fapt, unei persoane de sub 18 ani.”, a spus Florin Durgheu, pentru DC News.
Întrebându-l pe avocat care este diferența dintre actul sexual cu un minor și abuzul sexual cu un minor, ca fapte incriminate de legea românească, acesta ne-a spus că ar putea fi vorba și despre un viol, având în vedere și publicarea celebrului mesaj informativ de pe toate canalele de televiziune referitor la fapta de viol asupra minorilor.
„Discuția poate fi dusă în cu totul altă parte. Peste tot vedem la televizor „reclama” cu „actul sexual cu un minor, dacă diferența este de minim 5 ani, poate fi considerat viol”...
Nu vreau să mă lansez în nicio speculație, Doamne ferește, dar eu stau și mă întreb, dacă vorbim despre un act sexual cu un minor, este evident că minorul poate avea și 17 ani și puțin (ipotetic vorbind)... însă în cazul de față e vorba despre un adult trecut bine de 25 de ani. Și atunci, dacă se vorbește peste tot de această situație, teoretic, actul sexual cu un minor este considerat viol (păstrând în minte diferența de vârstă din contextul dat, respectiv 15,16 ani și Bogdan Buta - trecut cu siguranță de 30 de ani)”, ne-a mai spus Florin Durgheu.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold ar fi agresat sexual, în anul 2021 doi minori, Compartimentul Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele: Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă. Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public. Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință”, se arată în informarea polițiștilor clujeni.
„Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia. Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta, potrivit publicației menționate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu