Credincioșii eleni care vor să participe la slujbe trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ.
Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a participa la slujbe în biserici, după o creştere a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni, relatează duminică Reuters.
Conform noilor măsuri anunţate pe 18 noiembrie, persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus.
În cazul bisericilor, duminică a fost prima zi în care credincioşii care participă la slujbe trebuie să prezinte un test negativ.
"(Această măsură este) pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni", a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu.
"Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile", a mai spus el.
Unii credincioşi au declarat că au venit mai puţini oameni decât de obicei la slujba de duminică din cauza cerinţei ca cei nevaccinaţi să plătească pentru teste, un cost care s-ar putea dovedi costisitor pentru cei cu familii.
Grecia a înregistrat o creştere a infectărilor cu COVID-19 luna aceasta, numărul cazurilor zilnice ating niveluri record. Până sâmbătă, ţara a înregistrat 920.683 de infectări cu coronavirus şi 17.861 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei, scrie Agerpres.
Israelul a anunţat sâmbătă că va interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi va reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, potenţial mai contagioasă, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, informează Reuters. Danemarca și Olanda suspectează cazuri de Omicron, Italia a confirmat primul caz, Marea Britanie impune noi restricții la intrarea în Regat.
Premierul israelian Naftali Bennett a afirmat într-o declaraţie că această interdicţie, ce depinde de aprobarea guvernului, va fi aplicată pe o durată de 14 zile.
Israelul, prima ţară care şi-a închis complet graniţele pentru a proteja populaţia de contaminarea cu varianta Omicron, a confirmat până în prezent un caz de îmbolnăvire cu această variantă, precum şi alte şapte cazuri suspecte, informează Agerpres (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu