Credit Suisse, salvată de UBS cu 2 miliarde de dolari americani. Îngrijorare în Europa

foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ

Credit Suisse s-a prăbușit mai repede decât ne-am fi așteptat. De la zvonul că ar fi următoarea bancă din Europa care se prăbușește și până la vânzarea propriu-zisă au trecut doar câteva zile. 

Publicitate

UBS a fost de acord să preia Credit Suisse, în urma majorării ofertei de cumpărare la peste două miliarde de dolari americani, a transmis duminică publicaţia Financial Times, conform Rador. 

Atât UBS, cât şi Credit Suisse au refuzat orice comentarii în legătură cu informaţia anterior citată. 

Anterior, Credit Suisse a primit o finanțare de 50 de miliarde de franci elveţieni (54 miliarde de dolari) de la Banca Centrală a Elveţiei (SNB) ca o "lichiditate preventivă", pentru a permite băncii să continue reorganizarea sa, a afirmat Andre Helfenstein, directorul general al afacerii elveţiene a grupului bancar, într-un interviu acordat postului de televiziune SRF, conform Agerpres. 

De la criza financiară din 2008, Credit Suisse este prima mare bancă globală care obţine sprijin financiar masiv. Situația ridică semne de întrebare cu privire și la alte bănci centrale, în sensul în car dacă vor putea susţine lupta lor contra inflaţiei cu majorări agresive ale dobânzilor. 

Amintim că Credit Suisse este a doua mare bancă a Elveției. 

Reuniune de urgență la BCE

Banca Centrală Europeană a avut, în acest context, o reuniune neprogramată a Consiliului său de Supervizare pentru a discuta vulnerabilităţile şi presiunile din sectorul bancar al zonei euro, după recentele scăderi ale acţiunilor băncilor, a anunţat un purtător de cuvânt al BCE, transmite Reuters.

Acţiunile băncilor au înregistrat scăderi semnificative, prima dată după prăbuşirea Silicon Valley Bank din Statele Unite, apoi după problemele Credit Suisse. 

”Consiliul de Supervizare se întâlneşte pentru a face schimb de opinii şi pentru a furniza membrilor săi o actualizare a recentelor evoluţii din sectorul bancar”, a precizat purtătorul de cuvânt al BCE pentru sursa citată, conform Agerpres.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că scopul întâlnirii este de a monitoriza lichidităţile din sectorul bancar al zonei euro şi de a urmări orice dificultăţi cu care s-ar putea confrunta orice bancă. 

Citește și: Riscul unei crize financiare, după problemele de la Silicon Valley Bank și Credit Suisse Bank. Bogdan Chirieac: La noi norocul e Mugur Isărescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel