Credit Suisse, vândută cu un preț mai mic decât a luat statul român pe BCR. Cine a făcut o afacere mai bună?

Credit Suisse a fost preluată de gigantul elvețian UBS, pentru suma de 3 miliarde de euro. Guvernul României a decis vânzarea Băncii Comerciale (BCR) , în 2006, pentru 3,77 miliarde de euro. Adică 5,2 miliarde, în banii de azi.

Din această sumă, doar 61,88% au ajuns în conturile statului, restul acțiunilor fiind deținute de SIF-uri, după ce, în 2003, BERD și IFC preluaseră o parte din activele BCR pentru 200 de milioane de euro. 

Credit Suisse zguduită de o serie de scandaluri în ultimii ani a trebuit să plătească amenzi usturătoare pe diverse piețe, iar clienții și Bursa și-au pierdut încrederea în bancă. Valoarea acțiunilor a tot scăzut, iar retragerile au atins, în ultimul trimestru al anului trecut, amețitoarea cifră de 113 miliarde de euro de la bancă. 

În 2022, banca a înregistrat pierderi de aproape 7,4 miliarde de euro, după o pierdere de 1,7 miliarde în 2021. Restructurarea nu a convins investitorii și deponenții, iar cel mai mare acționar, Banca Națională din Arabia Saudită, a încetat injectarea de capital, săptămâna trecută, ceea ce a dus practic la prăbușirea Credit Suisse.

UBS va acoperi și pierderile Credit Suisse, deci va mai scoate din seif  circa 5,4 miliarde de euro, pe lângă cele 3 miliarde plătite pentru active. 

Spre deosebire de cazul BCR, în care statul român a încasat bani din vânzare, statul elvețian va oferi garanții UBS de circa 9 miliarde de euro, iar Banca Elveției va pune la dispoziția noii companii financiare aproape 100 de miliarde de euro.

Sprijinul acordat de statul helvet celor două bănci va face din UBS o companie cu active mai mari decât Deutsche Bank, un jucător puternic pe piața financiară globală și liderul mondial de necontestat în gestionarea marilor averi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel