Traducătorul și psihanalistul Adrian George Săhlean a vorbit despre Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești”.
Mihai Eminescu rămâne una dintre cele mai mari figuri literare din cultura română și este sărbătorit anual în România în ziua sa de naștere, 15 ianuarie, ca Ziua Culturii Naționale.
Într-un interviu de colecție la DC News, traducătorul și psihanalistul Adrian George Săhlean a vorbit despre diagnosticul pus lui Mihai Eminescu.
„Eminescu are un anumit profil de diagnostic. El a fost un bipolar, cu trăirile lui exaltate. Era când în groapa cu melancolie, când într-o stare de exaltare. Viața lui a fost extrem de neigienică pentru că el bea cantități uriașe de cafea, fuma încontinuu, lucra enorm. Un om care s-a consumat mult mai repede în cei 39 de ani pe care îi avea. După părerea mea, a avut parte de un diagnostic greșit, a fost tratat cu injecții de suflat de mercur, injecții care, la vremea respectivă, erau la modă, lucru care a dus la probleme de circulație care s-au accentuat. A fost ghinionul lui”, a spus Adrian George Săhlean.
Traducătorul și psihanalistul a amintit că după ce a fost tratat într-un sanatoriu din Viena, fără ca medicii să îi găsească suferința, marele poet s-a întors, după o lună, în România și a început din nou să scrie și să se implice în viața politică, aspect care i-a agravat situația.
În ceea ce privește așa zisa nebunie a lui Mihai Eminescu, Adrian George Săhlean a zis: „Este o stare neuro-psihologică care a fost agravată de combinația dintre stilul de viață, epuizare și tratamentul pe care l-a urmat. Un caz de malpraxis... cum s-ar zice azi. Creierul lui a fost lăsat pe un pervaz să îl mănânce o pisică și nu s-a făcut un buletin de constatare, dincolo de faptul că avea un creier de 2,3-2,4 kilograme care s-a mai găsit doar la Schiller (n.red. - poetul Friedrich von Schiller) și încă câțiva. Sunt foarte multe lucruri suspecte pe care pot să le atribui neglijenței. Dar poți să intri și în scenarită”.
În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau şi a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suţu, conform "Dicţionarului general al literaturii române" (Ediura Univers Enciclopedic, 2005). În acelaşi an, a plecat la Viena unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling. În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi.
Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, sub un tei. La 28 octombrie 1948, Mihai Eminescu a devenit membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de preţuire pentru valoroasa moştenire culturală pe care ne-a lăsat-o.
Vedeți mai multe aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News