Urmărește emisiunea live


Cresc amenzile pentru apelurile false la 112. În ultimele săptămâni, număr record de alerte false

Amenzile pentru apelurile false la 112 au fost majorate prin ordonanţă de urgenţă în şedinţa de guvern de marţi, 27 august, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. 

Alegeri prezidentiale 2024

Amenzile pentru apelurile false la 112 au fost majorate şi vor fi de la 1.500 la 5.000 de lei, faţă de 500 până la 1.000 de lei cât sunt în prezent.

"La propunerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea legislaţiei pentru a permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă. Este vorba despre acel act normativ prezentat de secretarul de stat Raed Arafat (...) în urmă cu câteva săptămâni. Prin aceste modificări se creează cadrul legal pentru implementarea unor servicii care vor asigura furnizarea unor informaţii de localizare mult mai precise a celor care apelează numărul unic de urgenţă. Astfel va fi redus semnificativ timpul de gestionare a urgenţei şi, implicit, cel de răspuns la situaţiile de urgenţă. Este reglementată transmiterea gratuită a mesajelor tehnice, standardizate, scurte, asociate apelurilor de urgenţă. (...) Practic, e reglementat modul în care echipele de salvatori comunică între ele prin intermediul mesajelor scurte puse la dispoziţie de furnizorii de telefonie mobilă", a explicat Barbu, la Palatul Victoria.

Sancţiuni mai aspre 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că actul normativ stabileşte şi sancţiuni mai aspre pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate, având în vedere că astfel de practici afectează accesul la servicii de urgenţă al persoanelor care au într-adevăr nevoie de intervenţie şi, pe de altă, parte generează şi costuri mari. 'Cuantumurile amenzii aplicate, aşadar, pentru săvârşirea acestei contravenţii au fost majorate. Minimul a fost majorat de la 500 de lei la 1.500 de lei, iar cel maxim de la 1.000 la 5.000 de lei', a precizat el. 

În ultimele săptămâni, s-au înregistrat zeci de apeluri false la 112, poliţişti din mai multe oraşe fiind trimişi pe piste greşite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel