Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre majorarea salariilor aleșilor locali.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.
S-au înregistrat 168 voturi 'pentru', 79 'contra' şi 4 abţineri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022, referitor la acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, precum şi acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.
Invitat telefonic la România TV, la emisiunea moderată de Niels Schnecker, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre problemele reale cu care se confruntă România, în contextul votului de mărire a salariilor aleșilor locali din țara noastră:
„Piramida salarială, ca multe alte lucruri în România, e total răsturnată. În România, cei aleși, parlamentari, primari, președinți de consilii județene, au salarii mai mici decât cei numiți. Nu putem compara salariile lor cu salariile magistraților sau a ofițerilor de rang înalt ori ale unor persoane de prin agenții și mulți alții. De ce se întâmplă lucrul ăsta, nu-mi imaginez.
În toate țările lumii, cel ales are responsabilitate mai mare decât cel numit și are și un venit mai mare datorită acestui lucru. Nu contest faptul că primarii, parlamentarii trebuie să aibă venituri mari într-o administrație modernă, bine, administrația noastră este nefuncțională, la fel ca și justiția, ca să spunem adevărul gol-goluț.
În același timp, a majora salariile la stat, sub orice formulă, în aceste vremuri, dovedește că parlamentarii noștri sunt desprinși de realitate, au pierdut legătura cu pământul. Pe de o parte e mediul privat, pe care tocmai l-ai cocoșat cu taxe și impozite noi și unde intră și alte taxe și impozite noi de la 1 ianuarie, deci nu l-ai ajutat în niciun fel, nici în pandemie, nici acum cu energia, dar îi ceri taxe mai mari, iar pe de altă parte sunt angajații din mediul privat care au puține șanse de majorări de salarii, fiindcă firmele nu o duc bine sub nicio formă.
În aceste condiții treaba ta, ca parlamentar, era să majorezi salariile în administrația publică locală? Este o nebunie! Nu e dispreț, că n-au vrut să ne disprețuiască, dar nu au legătură cu pământul, ăsta este adevărul. Și-au văzut doar interesul propriu fără legătură cu realitatea din jurul lor“, a spus, la România TV, analistul politic Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu