Prin politicile economice ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu, salariul mediu net în luna aprilie a fost de 5.185 lei, depășind valoarea de 1.000 de euro.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), progresul cel mai important comparativ cu 2023 s-a înregistrat în județele cu salarii mici, reducându-se astfel decalajul față de media națională.
Un număr de 10 judeţe au înregistrat creșterea salariilor cu peste 20% în ultimul an, iar cinci dintre ele au avut un avans de sub 10%. Cele mai mari creşteri salariale de la an la an sunt în judeţe precum Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi, cu creşteri ale salariului mediu net de peste 21% în februarie 2024 faţă de februarie 2023.
În aceste judeţe, salariile au depăşit 4.000 de lei. În Bacău, veniturile medii nete ale angajaţilor au crescut de la circa 3.700 de lei în februarie 2023 la aproape 4.500 de lei în aceeaşi lună din 2024. În Mehedinţi, salariul mediu net pe judeţ a ajuns la puţin peste 4.200 de lei, iar în Călăraşi a ajuns la peste 4.100 de lei net în luna februarie a acestui an.
Aceste creșteri sunt un efect direct al angajamentului PSD ca orice efect pozitiv din economie să se reflecte în veniturile salariale ale cetățenilor. Astfel, prin investiții publice fără precedent, România este în topul european al creșterii economice, iar Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la un nivel fără precedent.
Totodată, avansul salariului mediu de la an la an este rezultatul măsurii luate de Guvernul Ciolacu la inițiativa PSD, în octombrie anul trecut. Astfel, s-a majorat salariul minim pe economie la 3.300 de lei și a dus la o creștere a numărului de angajați și la reducerea șomajului.
Aceste efecte urmează să fie amplificate de la 1 iulie, dată de la care, salariul minim se va majora cu 400 de lei, ajungând la 3.700 de lei, în urma consultărilor pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut cu sindicatele și patronatele. Majorarea cu 12,12% înseamnă un pas important pentru introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie, și reflectă eforturile Executivului de a ajusta standardele salariale în conformitate cu nevoile actuale ale forței de muncă pe întreg teritoriul țării.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News