Crescătorii de animale acuză autorităţile de faptul că nu iau toate măsurile pentru a preveni răspândirea gripei porcine şi cer cordoane de 10 kilometri în jurul marilor ferme, în care să fie ucişi toţi porcii, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine, Caprine şi Porcine din România (ACEBOP).
"Din motive strict politice, Guvernul nu îşi asumă uciderea preventivă nici a porcilor din gospodăriile care nu aplică normele de biosecuritate din jurul marilor ferme, nici a mistreţilor. Situaţia scapă de sub control, fermierii nu au nevoie de despăgubiri de la stat, ci să fie liniştiţi oamenii, ca să nu mai ascundă porcii sau să îi arunce morţi în câmp", se spune în comunicat.
Crescătorii au precizat că au încercat să transmită săptămână trecută faptul că în judeţele Olt şi Teleorman fermierii nu pot livra porcii la abator din cauza focarelor care apar constant în gospodăriile din jur.
"Oltul, de exemplu, este închis complet, trei ferme mari şi trei mai mici sunt blocate de două luni! Un exemplu concret din focar de pestă într-o gospodărie din Olt - porcii ucişi, imediat după plecarea organelor de control gospodarul a populat din nou, fără respectarea legislaţiei. Pe cine încălzeşte o amendă, când astfel de practici blochează livrările şi în fermele mari sunt porci de 140 kg care se mănâncă între ei? Fermierul care a avut curaj să investească 7 milioane de euro, să facă producţie, stă cu poarta închisă, nu poate livra la abator pentru că autoritatea veterinară nu se oboseşte să ceară derogare la Bruxelles, în schimb îl ţine luni de zile închis datorită focarelor reapărute în gospodării?", se întreabă membrii asociaţiei
Efectivele de suine au scăzut alarmant comparativ cu cele din 2018 şi continuă să scadă, avertizează ei.
Crescătorii de animale au solicitat Ministerului Agriculturii instituirea unor cordoane de protecţie de 10 kilometri în jurul fermelor, în care să fie ucişi preventiv toţi porcii şi mistreţii.
"De măsuri urgente avem nevoie domnilor, să salvăm fermele mari de suine de peste 20.000 de capete. Nici măcar nu sunt multe, 10 sau 11. Într-o comună nu sunt mai mult de 200-300 de porci, costă mai puţin bugetul decât despăgubirile pentru fermele mari. Noi nu facem politică sau, mai bine spus, facem politica fermierilor, care vor să muncească decent într-o ţară normală. Şi nu ne cântărim munca în voturi", se mai arată în comunicat.
Măsura cordonului preventiv de 10 kilometri a fost discutată de acum 7-8 luni, când autorităţile au promis marilor fermieri că vor fi luate măsuri.
"În celelalte state UE se acţionează pentru măsuri rapide, cordonul preventiv de 10 km se aplică în jurul fermelor de reproducţie şi îngrăşare şi zeci de mii de porci, mistreţi, au fost ucişi. România nu a luat o asemenea măsură de peste un an, perioadă în care s-au plătit milioane de euro de la buget pe ferme închise şi dezinfectante. Oare ce se urmăreşte? Eradicarea pestei sau prelungirea ei? Ni se pare inadmisibil ce se întâmplă astăzi! Gândiţi-vă că mâine toată România va fi roşie. Şi nu vă vor ierta generaţii întregi pentru ce distrugeţi acum", au avertizat reprezentanţii asociaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News