Creşterea economiei Greciei ar putea depăşi 3% după 2020

Ratele de creştere ale economiei ar putea depăşi 3% în anumite condiţii, a afirmat Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, estimând totuşi că PIB-ul va înregistra un avans de 1,9% anul acesta şi de peste 2% anul viitor, informează publicaţia Kathimerini.

Vorbind la un eveniment organizat la Universitatea Yale, Stournaras a cerut Guvernului de la Atena să implementeze rapid programul său de reforme economice pentru a evita viitoare riscuri şi a rezolva dificultăţile şi efectele negative pe care le-a avut criza datoriilor. De exemplu, Grecia s-a confruntat cu un declin al investiţiilor, care au totalizat 67,5 miliarde de euro în perioada 2010 - 2016.

Implementarea reformelor şi accelerarea privatizărilor vor spori încrederea pieţelor în perspectivele de creştere economică, a explicat guvernatorul Băncii Centrale a Greciei.

Acesta a apreciat că este necesară reducerea ţintei de excedent bugetar primar, deoarece depăşirea sistematică a ţintei de excedent bugetar primar din ultimii ani s-a făcut prin reducerea investiţiilor publice şi a majorării taxelor, afectând perspectivele de creştere ale economiei şi diminuând competitivitatea firmelor elene.

Reducerea proporţiei creditelor neperformante deţinute de băncile din Grecia va îmbunătăţi condiţiile de finanţare pentru persoanele fizice şi juridice, va spori încrederea pieţelor şi va stimula investiţiile, a declarat Stournaras. Aceste evoluţii vor facilita revenirea bondurilor la un rating de tip investment-grade (recomandat pentru investiţii) şi vor permite obligaţiunilor greceşti să fie incluse în schema BCE de relaxare cantitativă (QE), a adăugat oficialul elen. Acesta a explicat că includerea va reduce şi mai mult costurile de împrumut ale Greciei şi, prin urmare, va stimula economia şi va îmbunătăţi sustenabilitatea datoriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel