Creşterea explozivă a cazurilor de Covid. Autorităţile din Hong Kong introduc paşaportul de vaccinare

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Paşaportul de vaccinare va fi introdus în Hong Kong începând din această săptămână, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a explodat.

Paşaportul de vaccinare va fi introdus în Hong Kong începând din această săptămână, au anunţat luni autorităţile locale, în contextul în care spitalele din metropola asiatică sunt copleşite de un val de infectări provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, care este deosebit de contagioasă, informează AFP, citat de Agerpres.

Hong Kong, unul dintre oraşele cu cea mai mare densitate a populaţiei din lume, se confruntă cu cel mai sever val al pandemiei de COVID-19 de la începutul acesteia, înregistrând mii de infectări în fiecare zi.

Începând de joi, toţi locuitorii cu vârste de peste 12 ani vor trebui să prezinte dovada că s-au vaccinat cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19 sau că beneficiază de o excepţie medicală pentru a putea să aibă acces în restaurante.

'Toţi rezidenţii trebuie să aibă asupra lor carnetul de vaccinare sau documentul de exceptare, precum şi cartea de identitate', a declarat luni Kevin Choi, secretar-adjunct al Ministerului pentru alimentaţie şi sănătate, într-o conferinţă de presă.

În anumite spaţii, precum pieţe, supermarketuri, spitale şi clădiri guvernamentale, rezidenţii din Hong Kong nu vor trebui să prezinte în mod obligatoriu dovada că s-au vaccinat, însă vor fi totuşi supuşi unor controale punctuale şi, în cazul în care nu au asupra lor paşaportul de vaccinare, riscă să primească amenzi.

În lunile următoare, locuitorii din acest teritoriu asiatic vor trebui să se vaccineze cu trei doze ale unor seruri anti-COVID-19.

În ianuarie, prim-ministrul Carrie Lam a spus că speră ca noua măsură să le convingă pe persoanele ezitante să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Paşaportul de vaccinare este cea mai recentă măsură adoptată pentru a limita valul de infectări din acest teritoriu, care înregistrează una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre statele dezvoltate.

După modelul Chinei continentale, autorităţile din Hong Kong aplică strategia 'zero COVID', iar în acest teritoriu nu a mai fost detectat niciun caz de transmitere comunitară timp de câteva luni.

Însă autorităţile locale nu au profitat de acea perioadă de acalmie sanitară pentru a se pregăti pentru un noul val al pandemiei, iar experţii medicali consideră că ele ar fi trebuit, mai ales, să depună eforturi mai mari pentru a convinge populaţia să se vaccineze.

Mai puţin de 50% dintre persoanele vârstnice au primit două doze de vaccin.

De asemenea, autorităţile din Hong Kong nu le permit persoanelor testate pozitiv să se plaseze în izolare în propriile locuinţe.

Ele au decis să construiască, cu ajutorul Chinei, noi spaţii de primire şi au închiriat camere în hoteluri pentru plasarea bolnavilor în carantină. Numărul noilor infectări ar trebui să ajungă la 'sute de mii' în săptămânile următoare, a prevenit Karen Grepin, cercetătoare la facultatea de sănătate publică din cadrul Universităţii din Hong Kong.

'Toate datele par să indice faptul că acest val se află abia la începuturile sale', a declarat ea, luni, pentru televiziunea publică RTHK.

Autorităţile locale se pregătesc să îi testeze în săptămânile viitoare pe toţi cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong

De asemenea, autorităţile locale se pregătesc să îi testeze în săptămânile viitoare pe toţi cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong, cu sprijinul Chinei. Această decizie a fost luată după ce preşedintele chinez Xi Jinping a cerut autorităţilor din Hong Kong să ia toate măsurile necesare pentru a opri pandemia.

Centrul financiar asiatic, izolat de restul lumii în cea mai mare parte a ultimilor doi ani, face obiectul unei intensificări a controlului exercitat de China, care a redus la tăcere orice formă de disidenţă. Întrucât autorităţile locale par hotărâte să continue politica 'zero COVID', numărul persoanelor care au decis să părăsească oraşul Hong Kong a crescut spectaculos.

Potrivit statisticilor guvernamentale, 27.703 de persoane au părăsit săptămâna trecută teritoriul autonom Hong Kong, supranumit în trecut 'oraşul internaţional al Asiei'. Acesta este cel mai mare număr de persoane care pleacă din Hong Kong de la începutul pandemiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel