Creşterile de salarii ar putea fi negative, pentru prima dată în ultimii 10 ani, în 2022 în România.
Salariul mediu din România a ajuns la valoarea de aproape 3.500 de lei net în luna august a acestui an, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară a anului trecut, însă beneficiile majorărilor salariale au fost anulate de inflaţia de 6,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Pentru prima dată din 2011 încoace – anul în care s-au resimţit cel mai tare efectele crizei financiare din 2008 pe piaţa muncii – în 2021 economia ar putea înregistra un nivel al inflaţiei mai mare decât cel al creşterilor de salarii. „Sunt foarte multe discuţii în companii în acest moment pentru stabilirea bugetului pentru anul următor. Cei din multinaţionale au dat la grup informaţia despre inflaţia din România şi despre nivelul cu care va creşte anul viitor salariul minim pe economie, pentru că această creştere cu 10% a salariului minim afectează toate benzile salariale. Însă nu cred, cu toate eforturile de bugetare, că firmele vor acorda o creştere salarială medie de peste 6,5%, deci inflaţia va fi mai mare decât creşterile salariale de la privat“, a explicat Alina Popescu, talent information solution leader, SEE Europe în cadrul companiei Mercer Marsh Benefits, care realizează anual un studiu salarial, scrie Mediafax.
Bugetele de salarii de anul viitor vor include o serie de majorări salariale, doar că o previziune privind evoluţia salariilor este greu de făcut din cauza schimbărilor aduse de pandemie.
„Ce ne împiedică să facem previziuni mai apropiate de realitate este exact efectul pe care pandemia îl creează prin aceste valuri. Acest val 4 e mai abrupt decât ne-am imaginat. Fiecare companie îşi va dimensiona bugetele în funcţie de criteriile pe care le ia în calcul: inflaţie, evoluţia rezultatelor companiei, evoluţia pieţei muncii în domeniul în care activează etc.“, a spus Sorina Donisa, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a grupului Prohuman.
În 2011, anul în care numărul de salariaţi a ajuns la un minim istoric al ultimilor 50 de ani – doar 4 milioane de persoane faţă de 5 milioane de persoane, cât era înainte de criza financiară din 2008 – rata inflaţiei a ajuns la 5,8%, iar creşterea salarială medie a fost de 3,8%. În acel an, rata şomajului a depăşit 8%, iar cele un milion de joburi pierdute în perioada 2009- 2011 au fost recuperate complet abia în 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu