Creșteri în turism. Cât au cheltuit străinii în primele luni ale anului

Turist
Turist

Creștere în turismul românesc. Străinii au cheltuit anul acesta cu câteva zeci de milioane de euro mai mult în primul trimestru din 2019, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alegeri prezidentiale 2024

Turiștii străini au cheltuit cu 34 de milioane de euro mai mult în primul trimestru din 2019, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Turismul românesc a generat creșteri substanțiale în economie grație măsurilor luate de Executiv în ultimul an. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 3 luni ale anului, turiștii străini au cheltuit aproximativ 1,3 miliarde de lei, o creștere cu 162,5 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele statistice confirmă, astfel, în mod oficial, dezvoltarea turismului din România.

În primul trimestru al anului, un turist străin a cheltuit, în medie, 2912,9 lei în timpul sejurului în România. În comparație, în 2018, valoarea sumei medii cheltuite de un turist străin a fost de 2383,5 lei.

"La nivel național, suntem la momentul la care Executivul actual a dovedit că turismul este un sector prioritar care poate contribui din plin la creșterea economică! Pentru prima dată după foarte mulți ani, am dat startul unei noi politici de promovoare și de dezvoltare a sectorului. Am realizat noi clipuri de promovare a destinației turistice România. Am pus bazele unei campanii viitoare care să ne asigure vizibilitate în mediul online. În același timp, redeschidem birourile externe de promovare turistică pentru a beneficia de o promovare adaptată fiecărei piețe în parte. Am redus fiscalitatea din domeniu pentru a încuraja investițiile. Sunt pași pe care noi i-am făcut pentru dezvoltarea turismului și a căror eficiență este acum confirmată de datele statistice prezentate astăzi", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

În total, în primul trimestru al anului, turiștii străini au generat încasări mai mari pentru industria românească cu aproximativ 34 de milioane de euro, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel