Anchetatorii nemţi l-au reţinut pe Cătălin Ciolpan, un român suspectat că ar fi ucis două femei în Austria şi în Germania.
Cătălin Ciolpan, șofer de TIR, a recunoscut că a ucis-o pe Carolin Gruber, o tânără de 27 de ani din orașul Endingen, pentru că era beat și suferea de depresie. Detaliile despre crimă sunt șocante. Bărbatul care era căsătorit și avea copii a mărturisit la Tribunalul din Freiburg că a lovit-o mortal, cu o sticlă, pe o tânără germană care făcea jogging.
În urmă cu trei ani, o altă crimă a avut loc în orașul austrian Kufstein. Cătălin Ciolpan este, de asemenea, suspectat că a violat-o şi ucis-o, în ianuarie 2014, în Austria, pe Lucile Klobut, o tânără de 20 de ani. Ea a fost găsită moartă pe malul râului Inn, la Kufstein, având mai multe lovituri în cap.
Jurnaliștii din Germania scriu că, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va face închisoare pe viață.
[citeste si]
Mihai Untaru, comisar-șef în rezervă, a spus, în exclusivitate pentru DC News, că este greu de crezut că bărbatul nu a avut tentative de omor și în România, nu doar în străinătate. De aceea, ne-a declarat că trebuie verificate dosarele cu autor necunoscut pentru că este posibil să apară și la noi surprize în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News