Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a făcut mai multe precizări despre crima oribilă de la Bascov.
"Ne uităm la o crimă în masă. Este un număr mare de victime, crima în masă fiind totuși un eveniment rarisim de extremă violență, cu cruzime în care extrem de rar făptașul este irațional.
Mintea făptașului era organizată. Există un grad de premeditare cu privire inclusiv la momentul de oportunitate.
Este doar posibil tangențial legat de istoricul lui psihiatric, ci mai degrabă de o idee profundă de prejudiciu, dublată de o intenție masivă de răzbunare.
Acum intenția de răzbunare poate să fie nutrită luni, ani la rând de cineva, poate să fie disimulată în comportament, după care la momentul oportunității făptașul acționează cu o maximă violență într-o perioadă scurtă de timp şi ulterior caută să scape.
La limită poate chiar intra într-o stare de fugă psihologică în care să se elibereze de consecințele faptelor pe care deja le înţelege. Luciditatea la acest moment este o chestiune narativă. Acest om va trebui evaluat psihiatric.
Dacă ar fi sa avem o lanternă în bezna minţii acestor oameni am putea să vedem cum devine monotonală şi obsesivă. O numite idee i se desprinde, o idee de răzbunare, ideea de sacrificiu, ideea de violență şi care va fi ulterior șlefuită, rafinată.
Poate vi se pare surprinzător dar e foarte greu să săvârșești atâtea vieţi într-un timp atât de scurt. Îţi trebuie o agilitate, îţi trebuie o viteză, o rezoluție şi un grad de determinare care nu este accesibil omului de rând. La momentul eliberării este ca o săgeată plecată din arc.
Am foarte mare compasiune pentru supraviețuitori, pentru familia victimelor şi pentru comunitatea din Bascov care este lovită de un eveniment care le va afecta viaţa şi liniștea în următoare săptămâni sau chiar luni.
Boala psihică nu omoară oameni. Sunt oameni care omoară oameni şi care au boli psihice.
Sistemul de monitorizare există, dar dacă este să fim onești el nu este neparat funcțional şi a devenit şi mai disfuncțional în pandemie pentru că accesul la serviciile medicale, psihiatrice în general a fost îngreunat.
Nu poţi să anticipezi aşa ceva la pacienți în ambulatoriu sau aflați în îngrijire la domiciliu.
Fiind dificil accesul la sănătate familiile fac un fel de scut în jurul pacientului, iar asta poate să fie o platformă bună de colaborare cu medicul sau poate să nu fie o platformă bună de colaborare cu medicul", a explicat Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3.
Detalii oribile au ieșit la iveală în cazul crimei de la Bascov, în care 5 persoane au fost ucise cu lovituri de cuțit. Criminalul și-ar fi legat rudele înainte să le ucidă, scrie Fanatik.ro. Totodată, bărbatul care a comis crima ar fi încercat să-și ia viața într-o pădure, acolo unde s-a ascuns după ce a comis teribila faptă.
Principalul suspect se numește Viorel L., are 52 de ani și suferă de afecțiuni psihice. El locuia alături de cei doi părinți și de fratele lui, de profesie taximetrist. Se pare că acesta a suferit o criză atunci când i-a înjunghiat pe toți membrii familiei alături de care locuia, după care a traversat strada, până la locuința surorii lui, asistentă la Spitalul Militar Argeș. Femeia se afla acasă împreună cu fiica ei, iar individul le-a înjunghiat și pe ele. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News