EXCLUSIV  Crima de la metrou – o (nouă) traumă națională

Crima de la metrou a creat o traumă națională.  În Dex trauma este definită ca „o emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal”.

De ieri oamenii vorbesc numai despre crima odioasă care a avut loc în subteranul bucureștean, semnificativă psihologic mai ales prin vizualizarea  insistenței cu care persoana criminală și-a dus planul până la capăt, persistând în intenție și lovind victima cu piciorul și trimițând-o la moarte fără milă, refuzându-i a doua șansă, pe care și-o obținuse printr-un foarte bun instinct de conservare.

Acum, la metrou mulți oameni se uită unii la alții cu subânțeles, de la incendiul de la „Colectiv” (30.10. 2015) și până pe 12 decembrie 2017, nu s-a mai pomenit o emoție care să capete caracter general și care să dea stări de anxietate pe scară largă. S-a înâmplat din nou într-un loc public, o nedreptate, o crimă care va lăsa urme tot în conștiința celor care își văd de treabă și respectă reguli și oameni.

La metrou călătorii caută nesfârșite pretexte pentru a vorbi despre crimă, se întristează, se enervează, empatizând cu destinul nefericit al Alinei. Tensiunea care s-a creat  după difuzarea „filmulețului” cu crima ne-a confirmat imaginarul. Ba chiar vedem că a fost mai rău dacă te uiți până la capăt la film.

Autoritățile nu mai sunt atît de acuzate ca altă dată. Slavă cerului, n-a confiscat încă nimeni politic și această nenorocire și lumea începe să realizeze că e greu să cuprinzi totul, să aperi și să prevezi totul într-o lume tot mai imprevizibilă emoțional și comportamental.

Prostia și tulburarea emoțională – principalele pericole la adresa vieții

În paralel, dacă ne uităm la statistici, vedem un carnagiu constant pe șosele, cu o medie de 5-7 morți pe zi. Răniții și orfanii nici nu-i mai socotim.  Dacă am vedea filmările accidentelor auto, chiar în momentul impactului, dacă am afla îndeaproape poveștile de viață ale celor care tocmai au murit, poate ne-am mira (pentru o vreme) mai mult. Așa, vedem doar niște cifre, cu niște „ghinioniști” care au murit. Mai repede ne miră zilele în care se anunță că n-a murit nimeni în accidente auto. Iar și mai trist, cei care nu respectă reguli se informează mai puțin și ignoră mai mult realitatea, asupra lor având un mult mai mic efect campaniile de prevenire și conștientizare.  

N-avem nicio confirmare oficială, publică, care să arate că Magdalena Șerban, criminala de la metrou, ar fi bolnavă psihic și dacă da când a fost descoperită, unde a fost luată în evidență, care au fost interacțiunile ei cu mediile spitalicești, care au fost situațiile în care prin interacțiunile (mai ales profesionale) de viață ar fi trebuit să fie descoperită. Deocamdată am văzut doar „diavolul” în persoană, aflat în  ziua în care musai trebuia să omoare pe cinevași după o încercare eșuată a reușit. O caracterizează perseverența, asta-i sigur. Gestul criminalei ne-a mutilat încă o dată emoțional pe toți, fie că vorbim de copii, părinți și bunici deopotrivă. Probabil că și mecanicul trenului respectiv va trebui asistat psihologic o perioadă.  

A fost ca în Maestrul și Margareta, de Bulgakov, unde diavolul coborât în Moscova începe să facă victime și lumea îi ia drept nebuni pe cei care îl denunță.

Au devenit nesigure cluburile, metroul devine și el nesigur, șoselele sunt foarte nesigure, atât carosabilul, trotuarele și trecerile de pietoni. Ne aflăm într-un moment de mare cumpănă socială, chiar dacă cei mai mulți oameni își văd de treabă, gestul acestei „nebune” va alimenta probabil alte tipuri de comportamente, acolo unde apropierea de moarte e mai la îndemână celor labili. Printre noi e împrăștiată o variabilă a răului.  

Care sunt persoanele cu care interacționa criminala?

S-a spus că nimeni dintre cei de față nu a intervenit. Greu să se întâmple acest lucru în atît de scurt timp, căci evenimentul s-a consumat în mai puțin de 5 secunde. Nu știu dacă avem vreun martor ocular care să spună concret și asumat  că a văzut momentul, dar că s-a temut sau n-a vrut să intervină sau n-a mai avut timp. Pe înregistrarea video peronul apărea ca fiind mai mult gol decît plin. Dacă ar fi fost tixit de martori și lumea se uita blocată am fi putut avea de-a face cu, ceea ce psihologii numesc, - Sindromul Genovese sau „efectul de spectator”. Adică fiecare se lasă în baza celuilalt. Ori din ce se vede nu pare să fi fost vorba nici despre așa ceva. Este atît de mută agresivitate în București și de atît de multe feluri, încât nici nu știi cum să te mai comporți în varii situații. Așteptăm o amplă anchetă, cu accent pe partea medicală și relațională a criminalei. Ea ne va duce spre adevăr. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News