Crima de la sala de fitness din Capitală. Ce spun martorii despre cele întâmplate. VIDEO

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Un tânăr de 19 ani a murit după ce a fost înjunghiat, marți după-amiază, la ieșirea dintr-o sală de fitness din Capitală.  Agresorul, un tânăr de 20 de ani, a fost reținut.

Un tânăr de 19 ani a murit în urma unui scandal izbucnit într-o sală de fitness din Sectorul 3 al Capitalei. El a fost înjunghiat în spate cu un cuțit de către cel cu care se certa și, în ciuda eforturilor medicilor, a fost constatat decesul. Potrivit martorilor, cei doi tineri s-au certat și în urmă cu câteva zile, fiind vorba despre niște neînțelegeri mai vechi. Marți însă, conflictul verbal a degenerat și s-a încheiat cu o crimă.

"Îl știu și pe Radu, cel care a decedat, și pe Vlad, cel care a făcut fapta. Eram în sală, m-am întâlnit cu Radu și am stat vreo 20 de minute. El a zis că pleacă acasă și că ne vedem afară, moment în care și Vlad acesta a intrat în sală. Eu m-am dus și nu am văzut că el a coborât jos și de fapt l-a urmărit. După aia mi-a spus cineva că tovarășul meu stă întins pe jos. Am întrebat dacă mai e Vlad la sală și lumea mi-a spus că nu mai e, atunci mi-am dat seama că el a fost. Am coborât repede și am văzut că nu mai avea puls.", a povestit unul dintre prietenii victimei, pentru RealitateaPlus.

Agresorul, un tânăr de 20 de ani, a fost reținut de polițiști. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel