Au apărut detalii macabre din crima de la Cosminele, Prahova.
Cristian A., în vârstă de 25 de ani, a fost arestat pentru omor, după ce a recunoscut că și-a ucis iubita. Victima l-a mințit că era cu șapte ani mai tânără și a omis să-i spună, de asemenea, că mai fusese căsătorită și că avea doi copii din două relații anterioare.
Suspectul a declarat că, pe 25 septembrie, a sugrumat-o pe iubita lui și a aruncat-o într-o prăpastie. Apoi, pentru a se asigura că a murit, i-a mai dat un pumn.
La câteva zile de la crimă, polițiștii au găsit doar fragmente din cadavrul femeii, devorat de animalele sălbatice.
„Acesta a declarat că, în seara zilei de 25.09.2020, în jurul orei 21:30, în urma unui conflict spontan, ce a avut loc într-o zonă împădurită, din localitatea Cosminele, judeţul Prahova, i-a aplicat victimei două lovituri cu pumnul în zona cervicală, după care a cuprins-o cu palmele în jurul gâtului, sugrumând-o şi eliberându-i corpul după ce aceasta a rămas inertă, realizând că a ucis-o. A susţinut însă că i-a aplicat un pumn şi după ce victima a căzut pentru a vedea dacă mai are vreo reacţie iar apoi a părăsit locul faptei fără a se mai interesa de starea victimei şi fără a anunţa organele de Poliţie sau alte persoane, părţi din cadavrul victimei – devorat de animale sălbatice – fiind descoperite câteva zile mai târziu”, se arată în referatul de arestare preventivă, potrivit presei locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News