Patru indivizi au ucis un bătrân din localitatea buzoiană Vintilă Vodă. Din câte se pare, indivizii ar fi greșit adresa, astfel că bătrânul a căzut victimă actelor de cruzime a celor patru criminali.
Vecini au găsit bătrânul sub un șopron, cu mâinile și picioare legate, cu un căluș în gură și cu fața zdrobită. Suspecţii au fost arestați.
Bătrânul avea 79 de ani și locuia singur. Soția îi murise în urmă cu 11 ani și nu avea copii care să-i treacă pragul. Toată lumea știa că nu era bogat. Trăia doar din ajutorul social de la primărie și din farfuria de mâncare pe care i-o mai dădeau vecinii, potrivit stiridebuzau.ro.
Sătenii banuiesc ca cei patru indivizi au vrut de fapt să spargă magazinul aflat gard în gard cu casa bătrânului, iar acesta a dat nas în nas cu ei, spre ghinionul său. Cruzimea cu care a fost omorât bătrânul i-a șocat pe localnici. A fost legat de mâini și de picioare, i-au pus un căluș în gură ca să nu strige, l-au târât sub șopron și l-au strivit în bătaie. Vecinii spun că până să-l găsească acolo căzut, animalele i-au mâncat fața.
Unul dintre cei patru făptaşi este cunoscut în sat ca fiind violent. Cu mai multe infracțiuni de furturi și tâlhării la activ, Vasile Grindeș, sau Cheliuță, așa cum îi spun localnicii, abia se întorsese din Spania. Adusese cu el încă trei bărbați de aceeași teapă cu el, care se aciuaseră recent în sat. Cei patru și-au lăsat mașina în centrul satului, ca să nu dea de bănuit. Au sărit gardul noaptea în curtea bătrânului ca să spargă ușa din spate a magazinului. Atunci au fost surprinși de bătrân.
Suspecții au fost reținuți pentru 30 de zile, aceștia riscând de la 15 la 25 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu