Tudorel Butoi, expert criminalist, a făcut mai multe comentarii despre crima oribilă din Argeş, acolo unde cinci persoane, printre care şi o fetiţă de doar 5 ani, au fost ucise.
Din primele informații, se pare că soțul femeii ucise a sunat la poliție după ce a făcut descoperirea macabră. Bărbatul i-a găsit pe cei cinci membri ai familiei sale morți în propria casă. Mai exact este vorba despre soția sa, fiica de 5 ani, cei doi socrii și un cumnat. Toate cele 5 victime erau decedate în momentul în care oamenii legii au ajuns la fața locului. Cu toții au fost înjunghiați.
Polițiștii fac cercetări la fața locului și încearcă să afle ce s-a întâmplat în casa celor omorâți. Primul suspect este unul dintre frații soției bărbatului. Acesta ar avea probleme psihice și ar fi fost deja depistat de către oamenii legii. Totuși, ancheta este continuată pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Expertul criminalist Tudorel Butoi a vorbit la România TV despre acest caz înfiorător.
"Apar rar asemenea enormităţi, vorbim de un masacru, un carnagiu. Zilele trecute atrăgeam atenţia asupra existenţei bolnavului psihic, disfuncţionalului care există printre noi şi pe care îl călcăm ca pe dude, şi nimeni nu face nimic. Propuneam înfiinţarea urgentă a unor campusuri de custodie preventivă şi protectivă a acestor nefericiţi. Bănuiesc că avem de-a face cu disfuncţionalităţi în sfera psihologică, de nuanţă schizoidă, dar se va vedea la comisia de medicină legală, care va face precizări. Aceşti oameni devin imprevizibili, asta e marea lor problemă. Sunt imprevizibili de la o etapă la alta, în funcţie de preocupări, de provocări. Aici bănuiesc că e o vorba de o ceartă, un conflict în familie care s-a exacerbat.
Încă o dată fac apel. Disfuncţionalii trebuie înregistraţi, identificaţi în societate şi cantonaţi în aceste campusuri sociale, custodiale, unde să fie protejaţi, îngrijiţi, trataţi, să nu mai constituie pentru noi imprevizibilitatea riscului mortal", a explicat prof. Tudorel Butoi.
Întrebat dacă totul pleacă din mediul de acasă, pentru că nicio persoană cu probleme psihice nu recunoaşte că are probleme, profesorul Butoi trage un semnal de alarmă.
"Vorbim de internare voluntară şi de internare involuntară. Cunosc şi eu oameni cu disfuncţionalităţi, aceştia se internează, urmează tratament, etc. Dar la internare involuntară, aceasta se face cu forţa de constrângere a elementului violent, prin fapta făcută. La camera de gardă a instituţiilor psihiatrice urmează catastrofa: li se dă o medicaţie care să îi scoată din acea stare, îi linişteşte, şi după 2-3 zile de internare sunt trimişi acasă. Sunt bombe cu ceas, care pot face explozie oricând. De asta e nevoie de unităţile de care vorbesc eu, campusuri preventive şi protective. Trebuie să se facă de urgenţă în fiecare regiune a ţării câte un campus din acesta, cu condiţii de îngrijire şi tratament a acestor oameni, unde să nu mai vadă libertatea, pentru că altfel conduita lor este imprevizibilă şi constituie un element exploziv. Asta nu înseamnă că vor fi ca în ghetou în campusurile respective. Nu! Acolo li se vor oferi condiţii de trai civilizate", a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News