O crimă terifiantă a avut loc la Iași. Un bărbat și-a decapitat mama.
Crimă terifiantă la Iași. Un bărbat de 42 de ani din localitatea Dumbrăviţa, comuna Ruginoasa, şi-a decapitat mama, în vârsta 75 de ani, noaptea trecută, scrie Ziarul de Iași. Ulterior, bărbatul ar fi aruncat cadavrul în grădina casei. Apoi, cu toporul în mână, s-ar dus la un vecin, unde după ce a consumat alcool i-a spus acestuia despre fapta comisă.
Speriat, vecinul bărbatului a sunat imediat la 112. Bărbatul a fost internat de către procurori la Socola pentru a se stabili dacă în momentul comiterii omorului era în deplinătatea facultăţilor mintale.
VEZI ȘI: Dubla crimă de la Iași. Lista PROBELOR din dosar care îl incriminează pe Ahmed Sami El Bourkadi
Omul le-ar fi povestit vecinilor că, într-un acces de furie, s-a luat la ceartă cu mama lui și ar fi ucis-o în grădina din spatele casei. Vecinii sunt îngroziți de cele petrecute pe ulița din satul lor, mai ales că femeia nu se plângea că a ajuns să se teamă de fiul ei.
”El era băiat cuminte, dar eu știu? La băutură.”, a spus un localnic la PRO TV.
”Nu s-a auzit chiar așa de rău de dânșii. Nu spunea nimic. Doamne ferește, așa să zicem, pe toată lumea și pe noi.”, a spus o femeie.
La finalul anului trecut, familia a mai trecut printr-o dramă. Unul dintre băieții femeii ucise a murit subit, din cauza unor afecțiuni medicale netratate la timp.
Un alt caz șocant a avut loc în Italia. Un tată, recidivist, și-a ucis fiul, în vârstă de numai 7 ani, potrivit Realitatea Plus. Mai mult, la scurt timp după oribila crimă, acesta a vrut să-și omoare și soția. El ar fi mers acasă la ea cu un cuțit, dar a reușit doar să o rănească, femeia rămânând în viață.
Suspectul, în vârstă de 40 de ani, avea mai multe antecedente penale din cauza comportamentului său violent. El era despărțit de soția sa și se afla în arest la domiciliu, în casa părinților săi, atunci când a decis să-și ucidă propriul fiu. Totul s-a întâmplat atunci când bărbatul a primit aprobarea de a-și petrece timpul cu băiețelul său. Nimeni nu și-ar fi putut imagina tragedia care a urmat. Băiatul a murit după ce tatăl său l-a înjunghiat în gât. După ce a încercat să își omoare și soția, italianul a încercat să se ascundă într-o pădure, dar carabinierii i-au dat de urmă. El se află acum în arest.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu