În România s-au petrecut, în ultimele decenii, o serie de crime care au şocat fie prin violenţa cu care au fost comise, fie prin modul în care autorii lor au încercat - şi în unele cazuri - au reuşit să le ascundă până când au căzut în plasa anchetatorilor.
Crimele din Caracal recunoscute de către Dincă Gheorghe au readus în amintirea oamenilor o serie de omoruri care au cutremurat, la vremea lor, opinia publică. De la celebrul Râmaru şi până la studenţii din Timişoara (Sergiu Florea şi Carmen Bejan) care şi-au tranşat vicitima, cazurile au ţinut prima pagină a ziarelor şi au deschis jurnalele de ştiri.
Vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai şocante crime produse în România, în ultimele decenii:
Ion Râmaru: La începutul anilor '70, crimele comise de către Râmaru au şocat lumea şi au făcut ca numele autorului să fie cunoscut de întreaga ţară. Practic atunci când vine vorba despre crime şi criminali celebri, este inevitabil să nu te gândeşti la Râmaru. În perioada 1970-1971, Râmaru a comis nu mai puţin de patru crime, fiind, de asemenea, autorul altor zece atacuri. Râmaru a fost acuzat, în timpul anchetelor care l-au avut ca subiect, pentru omor, viol, furturi şi tâlhării. Ion Râmaru a fost condamnat la moarte şi executat în 1971.
Grigore Uruc: Ucigaşul a semănat groază în România anilor '80. Grigore Uruc, era un ţăran analfabet din comuna Ţintaşi de Buzău. Ucigaşul a făcut, până în momentul în care a fost prins, patru victime. A fost judecat rapid şi condamnat la moarte, fiind executat în data de 11 iunie 1988. Vorbim aici despre penultima condamnare la moarte făcută în perioada comunistă. Cele patru victime ale sale au fost copii în vârstă de 13-14 ani.
Beniamin Laichici (Jian): Acesta a ucis, în 1995, nu mai puţin de cinci persoane pe care le-a împuşcat într-o singură zi. Pe fondul geloziei, Laichici a împuşcat trei oameni în Deva, alţi doi fiind executaţi în Abrud, judeţul Alba. După ce a ucis cele cinci persoane, Laichici s-a predat poliţiştilor. A dus la poliţie şi arma şi cele trei cartuşe pe care le mai avea. În anul 1998, bărbatul a fost condamnat definitiv la închisoare pe viaţă, dar pedeapsa a fost preschimbată în 25 de ani de închisoare, dar a fost eliberat în 2017.
Sergiu Florea - Carmen Bejan: În vara anului 2009, un cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină, în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara. Principalii suspecţi, cei doi tineri studenţi, au fost reţinuţi în data de 2 august 2009. Victimă a fost un bărbat care venise în camera de cămin în care stăteau cei doi pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu tânăra Carmen Bejan a fost ucisă, cel mai probabil din cauza unor neînţelegeri privind banii. Ulterior cei doi au tranşat cadavrul, punând rămăşiţele în saci de plastic. Tinerii nu au mai apucat să scape de cadavru, fiind descoperiţi de către poliţişti, la sesizarea unui bărbat căruia acţiunile celor doi i s-au părut suspecte. În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi la câte 16 ani de închisoare cu executare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu