Schimbare de scenariu în cazul crimelor de la Constanța. Femeia reținută împreună cu „Șacalul” nu ar fi partenera acestuia în activități ilegale, ci doar o persoană care îl adăpostea într-un apartament închiriat. Potrivit unor surse, cei doi nu ar avea o relație amoroasă; ea știa exact planul bărbatului de a câștiga rapid bani, care consta în atragerea prostituatelor pentru a le jefui.
Publicitate
„Toţi alergăm după bani! Toţi alergăm după averi, să avem să facem”. Așa își făcea publicitate „Șacalul” pe platformele de socializare, fiind urmărit de mii de persoane.
„Toată averea pe care o luăm cu noi sunt patru cuie şi patru scânduri”, mai spunea el pe internet.
Delia și Denisa nu aveau nimic asupra lor și au fost omorâte din cauza banilor. Aceasta este afirmația procurorilor în documentul care propune arestarea preventivă.
„Conform anchetatorilor, „Șacalul” a planificat totul în avans. Intenția lui a fost să le jefuiască pe cele două femei, lucru pe care l-a și realizat. A găsit-o pe fiecare prin anunțurile cu escorte, le-a păcălit pretinzând că este client și le-a jefuit. Bani, bijuterii, telefoane şi maşini. Apoi, le-a ucis pe amândouă, susţin procurorii, ca să nu-l denunţe.
„Încadrarea este omor calificat ce are ca pedeapsă între 15 și 25 de ani sau închisoare pe viață”, spune avocatul acestuia.
Femeia reținută împreună cu „Șacalul” nu ar fi iubita lui, ci mai degrabă "o parteneră de afaceri". Ea era cea care îl adăpostea pe bărbat și, în locuința sa, unde se aflau și cei trei copii ai ei, a fost ținut cadavrul Denisei, victima din Timișoara, înainte de a-l abandona pe câmp.
Din această cauză, femeia a fost reținută pentru ascunderea de informații, abuz asupra minorilor și neanunțarea poliției. Astăzi, a fost prezentată la Curtea de Apel Constanța, unde a încercat să conteste măsura arestului preventiv.
„Șacalul” nu a fost prezent în sala de judecată. Este internat în spitalul penitenciar, plângându-se de dureri la picior. Mâine, atât el cât și femeia vor afla dacă judecătorii le vor prelungi arestul cu încă 30 de zile, conform Antena 3 CNN.
Cele două crime de la Constanța au șocat întreaga țară. Prima victimă este Delia Avram, în vârstă de 34 de ani, care ar fi fost ucisă pe 02.07.2024. A doua crimă a avut loc pe 27 august. Procurorii spun că același bărbat a ucis-o și pe Denisa Iana, o tânără în vârstă de 28 de ani din Timișoara. Cadavrul ei a fost găsit în apropiere a lacului Sinoi. Principalul suspect este Niculae Mitrea, poreclit "Șacalul". După reținerea lui s-au aflat detalii înfiorătoare. Se pare că bărbatul avea numeroase antecedente care ar fi arătat cât de periculos era. Prima faptă comisă de acesta pentru care a primit o sentință a fost săvârșită la vârsta de doar 17 ani. Atunci, Șacalul a întreținut acte sexuale cu o fetiță de 12 ani, iar pentru asta a primit o măsură educativă de supraveghere pe o perioadă de 6 luni.
Apoi, în anul 2016, acesta a violat o fată de 15 ani cu handicap. Atunci Niculae Mitrea și-a chemat și un prieten care a întreținut relații sexuale cu fata. Pentru această faptă, individul a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. Acum, după cele două crime de la Constanța, anchetatorii verifică și alte dispariții din zonă, fiind în calcul ipoteza potrivit căreia "Șacalul" ar putea avea, pe lângă Denisa și Delia, și alte victime. Vezi tot articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu