Crimele se țin lanț în Buzău. În urmă cu câteva zile, cadavrul descompus al unei femei a fost găsit. Ce s-a întâmplat apoi

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un bărbat în vârstă de 64 de ani este bănuit de poliţişti pentru comiterea unor agresiuni asupra a două persoane, după ce o femeie în vârstă de 74 de ani a fost găsită decedată în locuinţă şi fiul acesteia îngropat într-o curte din localitatea Udaţi, comuna Smeeni.

Ancheta, demarată în urmă cu câteva zile

Ancheta poliţiştilor a demarat în data de 24 iulie, când au descoperit cadavrul unei femei în locuinţa sa, după ce au fost alertaţi de mai mulţi vecini.

"La data de 24 iulie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 74 de ani, din Smeeni, nu ar mai fi fost văzută de câteva zile la domiciliu. Femeia locuia împreună cu fiul sau de 56 de ani. Imediat după primirea sesizării, la imobilul indicat a fost direcţionată o echipă operativă, care a descoperit cadavrul unei femei, în stare de descompunere, existând posibilitatea să fie al femeii de 74 de ani. Conform procedurii, pentru stabilirea identităţii şi clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul femeii, s-a efectuat necropsia, în urma căreia au reieşit indicii ale exercitării unor violenţe", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Citește și: EXCLUSIV Câți ani de pedeapsă cu închisoarea ar putea primi bărbatul din Buzău care și-a omorât soția sub ochii copilului în vârstă de doi ani. Femeia a fost secerată cu un topor 

Fiul fusese dat dispărut

Ulterior, potrivit unor surse din Poliţie, fiul femeii găsită decedată a fost dat dispărut de către fiica sa, în urma cercetărilor continuate de poliţişti fiind descoperit îngropat în curtea unui bărbat, o rudă de-a sa din localitatea Udaţi, comuna Smeeni. Bărbatul fusese văzut ultima dată în urmă cu o săptămâna, la o petrecere, informează Agerpres.

"De asemenea, poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării fiului femeii. Astfel, sub coordonarea parchetului, au fost continuate investigaţiile şi demersurile procedurale, bărbatul de 56 de ani fiind găsit decedat în curtea locuinţei unui cunoscut, un bărbat de 64 de ani, din Smeeni, fără ca acesta din urmă să fie găsit la domiciliu. În urma administrării materialului probator, poliţiştii din Buzău au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este bărbatul de 64 de ani din Smeeni şi, astăzi, 28 iulie, a fost depistat. Acesta a fost preluat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. În cauză, poliţiştii continuă activităţile procedurale, sub coordonarea parchetului, urmând a se lua măsurile legale, raportat la încadrarea juridică a faptei, conform competenţelor", informează IJP.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău desfăşoară cercetări, iar medicii legişti urmează să efectueze necropsia bărbatului găsit îngropat pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. 

2. Foto: Pixa... (cadavru-spion-baia-mare_61687000.jpg)

Foto: Pixabay

***

În urmă cu câteva zile, o femeie în vârstă de 25 de ani din Buzău a fost ucisă cu mai multe lovituri de topor de soţul acesteia, pe fondul geloziei şi în urma unor discuţii în contradictoriu legate de copil. Femeia a fost secerată în chiar în fața copilului de 2 ani, după cum subliniază anchetatorii.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a început demersurile de evaluare a situaţiei, urmând ca în funcţie de rezultate să propună instanţei stabilirea unei măsuri care să corespundă nevoilor minorului. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în data de 23 iulie, procurorii au solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat.

"Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului C.B.M. constă în aceea că în data de 22.07.2024 acesta i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri cu un topor în zona capului şi a gâtului, care i-au provocat decesul, fiindu-i secţionată coloana cervicală, fapta fiind săvârşită în prezenţa fiului în vârstă de doi ani", a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Ţinând cont de gravitatea faptei, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor prin cruzimi.

"Luând în considerare intensitatea sporită a loviturilor, numărul acestora şi suferinţa victimei pe durata agresiunii până la producerea decesului, la care se adaugă prezenţa fiului acesteia în vârstă de 2 ani, în cauză s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor prin cruzimi", informează sursa citată.

O femeie în vârstă de 25 de ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de topor de soţul în vârstă de 36 de ani, se pare pe fondul geloziei şi în urma unor discuţii în contradictoriu legate de copil. Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a început demersurile de evaluare a situaţiei, urmând ca în funcţie de rezultate să propună instanţei stabilirea unei măsuri care să corespundă nevoilor minorului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel