Criminalii taximetristului din Câmpulung Muscel au fost prinși

Doi tineri de 17, respectiv 19 ani au fost prinși după mai mult de șase luni de la uciderea unui taximetrist din Câmpulung Muscel. Acesta a fost găsit carbonizat în portbagajul mașinii sale la începutul lunii februarie, informează MediaFax.

Potrivit anchetatorilor, cei doi băieți i-au cerut taximetristului să îi ducă la Cabana Voina după ce au băut împreună într-un local din Câmpulung Muscel. Tinerii nu au avut suficienți bani să plătească cursa, ceea ce a determinat o ceartă între cei trei.

Tânărul de 19 ani l-a înjunghiat pe taximetrist, după care l-a băgat în portbagaj și au plecat cu el în localitatea lor de domiciliu. Acolo au incendiat autoturismul.

În urmă cu câteva zile, tinerii le-au povestit sătenilor fapta comisă, iar aceștia au anunțat autoritățile. Cei doi au fost reținuți de Poliția care a efectuat o anchetă și o reconstituire a crimei.

Suspecții vor fi audiați astăzi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorul criminalist Ion Anghelescu a declarat că cei doi "dau declarații diferite, dau vina pe altul, ei sunt autorii. Este un omor calificat, pedepsit cu deținere pe viață sau închisoare între 15 și 25 de ani."

Tatăl tânărului de 19 ani sare în apărarea fiului său: "Eu nu cred că el este implicat. Eu nu cred că el a comis crima, nu-mi vine să cred așa ceva!"

Crima s-a petrecut în luna februarie a acestui an, în comuna Burghea de Jos din Argeș. Inițial, a fost anunțată incendierea unei mașini, ca apoi pompierii să descopere cadavrul taximetristului din portbagaj. El a fost înjunghiat în repetate rânduri, dar medicii legiști au precizat că acesta încă mai trăia în momentul în care suspecții au incediat autoturismul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel