Criminalul violator de la Corbu a fost prins. Care ar fi motivul oribilei fapte

Criminalul de la Corbu a fost prins
Criminalul de la Corbu a fost prins

Individul care ar fi omorât un bărbat și ar fi violat o copilă la Corbu a fost reținut.

Individul care ar fi omorât un bărbat și ar fi violat o copilă la Corbu a fost reținut, transmite Realitatea Plus. În momentul de față, suspectul s-ar afla la poliția din Năvodari. El este audiat de către oamenii legii. Polițiștii susțin că este vorba despre individul care l-ar fi omorât pe bărbatul de 41 de ani și ar fi violat-o pe fiica acestuia în vârstă de 20 de ani, la Corbu. După audiere, autoritățile vor stabili și dacă se impun alte măsuri în acest caz. Având în vedere gravitatea acuzațiilor, cel mai probabil bărbatul va fi reținut și ulterior propus pentru arestare preventivă.

Deocamdată nu se cunoaște motivul exact pentru care acesta ar fi comis această faptă, dar potrivit unor surse din anchetă o ipoteză luată în calcul de către autorități este că ar fi vrut să caute bani, să jefuiască familia respectivă pe motiv că ar fi un jucător înrăit de jocuri de noroc. Polițiștii continuă ancheta în acest caz și urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.

Anterior, existau zvonuri, transmise de România TV, cum că bărbatul ucis ar fi avut o relație extraconjugală cu soția criminalului. 

Ce s-a întâmplat

Reamintim că un bărbat a fost ucis, în noaptea de joi spre vineri, iar fiica lui violată, după ce un bărbat a intrat casa familiei din localitatea Corbu, județul Constanța. Polițiștii îl caută de mai bine de 5 ore pe agresor. 

Tânăra, în vârstă de 20 de ani, a sunat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 4:00 și a reclamat faptul că un bărbat cu cagulă ar fi intrat în casă și ar fi violat-o, iar pe tatăl ei l-a înjunghiat mortal. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost ucis după ce ar fi încercat să-și salveze fiica.

Fratele bărbatul ucis a povestit pentru Ziua de Constanța că a fost sunat de soție la ora 3:40 și 'mi-a spus că a intrat cineva peste ei, a băgat cuțitul în fratele meu și a violat-o pe fata cea mare. Erau foarte speriați. Trei copii erau în casă. A luat-o pe fata cea mare, iar fratele meu a încercat să-și apere fata. N-am nicio idee ce s-a întâmplat, am rămas surprinși. Fratele și cumnata mea erau oameni obișnuiți, munceau.'

VEZI ȘI: Scene crunte: Viol și omor la Corbu. Comisarul Untaru, despre ipoteza răzbunării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel