Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marți seară, la B1 Tv, că, "având în vedere modul în care se poate interpreta" intervenția sa telefonică din cadrul emisiunii lui Dan Capatos, în care a fost difuzată înregistrarea video cu Emil Boc dezbrăcat, la sala de fitness, "ar fi fost mai înțelept" să nu facă acest gest.
"Având în vedere modul în care se poate interpreta așa ceva, desigur că ar fi fost mai înțelept să nu intervin în acea emisiune", a afirmat el, întrebat de Robert Turcescu dacă acum regretă comentariile de luni seară, la Antena 1.
"De regretat nu regret, pentru că nu am facut nicio afirmație nepotrivită", a precizat Crin Antonescu, în condițiile în care, explică el, a precizat în acea emisiune că este vorba de "un lucru inacceptabil", și "nu avem de-a face cu un scandal în jurul lui Emil Boc, care nu are nicio vină".
"Așa ceva este inacceptabil pentru o persoană și nu se poate justifica prin faptul că este o persoana publică difuzarea acestor imagini", a subliniat Crin Antonescu.
Președintele PNL a precizat că a fost sunat înainte de realizatorii emisiunii pentru a fi invitat să intervină telefonic și inițial a declinat, spunând că nu este un "telespectator al acestui gen de emisiuni".
Realizatorii i-au spus că nu este "una din emisiunile obișnuite" și că "este vorba de un scandal politic, dar nu mi s-a spus natura scandalului", a precizat Crin Antonescu.
Întrebat de Robert Turcescu dacă i s-a spus că este vorba de un film cu "Emil Boc în fundul gol", liderul PNL a subliniat: "Nu, categoric nu!".
"În momentul în care eu am intrat prin telefon, am intrat pe publicitate, nu urmărisem emisiunea (...) m-am pomenit cu chestiunea respectivă acolo", a comentat Antonescu, care a afirmat că nu s-a "hlizit pe seama lui Emil Boc".
Citește și: Vezi comentariul lui Crin Antonescu despre clipul în care Boc apare gol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News