"Viața politică românească va fi mai săracă, sub aspectul calității, fără Adrian Năstase", a declarat, miercuri, presedintele PNL, Crin Antonescu, după aflarea verdictului judecătorilor de la ÎCCJ, în dosarul ”Trofeul Calității”.
Liderul liberalilor, Crin Antonescu a adăugat: "Eu unul nu voi accepta niciodată ideea că dacă a fost condamnat un fost prim-ministru, un cap politic, justiția este independentă. Simplul fapt că bifăm succesele justiției în funcție de capetele importante condamnate nu mi se pare normal. La noi asta înseamnă că justiția merge bine, în timp ce în Ucraina, în cazul Timoșenko, lucrurile stau invers", a mai afirmat Crin Antonescu, potrivit HotNews.
Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru România TV, că decizia justiţiei în cazul lui Adrian Năstase trebuie respectată, chiar dacă regretă situaţia în care se află fostul premier.
"Deciziile instanţei se respectă şi se comentează mai puţin. Eu unul deplâng faptul că Adrian Năstase, un politician important ai ultimilor 20 de ani, se află în asemenea situaţie. (...) Nu pot afirma că Adrian Năstase este vinovat sau nevinovat. Iau doar act de faptul că justiţia l-a declarat vinovat", a spus Crin Antonescu.
Întrebat dacă în urma acestei condamnări PSD ar trebui să se distanţeze de Adrian Năstase, care este preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, Crin Antonescu a spus: "PSD nu a obstrucţionat cu nimic cursul proceselor. În momentul în care Adrian Năstase e condamnat şi merge la închisoare, nu văd ce ar trebui să facă PSD. Normal, activitatea politică a lui Adrian Năstase încetează pentru o anumită perioadă. Dar, este corect să judecăm PSD, cu istoria cu prezentul şi cu viitorul lui, separat de omul politic Adrian Năstase".
Cât despre faptul că fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat într-un moment în care PSD se află la guvernare în cadrul USL, liderul PNL a comentat: "Mi se pare irelevant pentru această condamnare că USL este sau nu la guvernare, atâta timp cât Guvernul nu numeşte judecători, nu alcătuieşte complete de judecată, nu stabileşte dacă se audiază sau nu un număr de martori, nu are nicio pârghie de a influenţa desfăşurarea unui proces".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu