Crin Antonescu, la mitingul anti-Băsescu: "DA, din jucător îl facem spectator"

crin antonescu
crin antonescu

Preşedintele interimar Crin Antonescu a ajuns, duminică seară, la Timişoara, unde va susţine un discurs la mitingul anti-Băsescu organizat de USL, la care sunt prezenţi, la ora transmiterii acestei ştiri, aproximativ două mii de oameni.

La mitingul de la Timişoara, la care până la ora 19.00 erau prezenţi aproximativ două mii de oameni, a ajuns preşedintele interimar Crin Atonescu.

Mai mulți participanţi poartă tricouri albe cu mesaje precum "BĂ!SE taie pensiile", "BĂ!SE taie salariile", "BĂ!SE duce ţara de râpă", "DA, din jucător îl facem spectator". De asemenea, oamenii scandează "Jos Băsescu!" şi au pancarte cu mesaje precum: "Votează DA la referendum", "Mergem la VOT" şi ”Hai la referendum"

La miting vor susţine discursuri preşedintele interimar Crin Antonescu, scriitorul Mircea Dinescu, actorul Dorel Vişan, economistul timişorean Nicolae Ţăranu şi istoricul Victor Neumann, dar şi fosta gimnastă Maria Olaru. În Piaţa Unirii din Timişoara, unde se desfăşoară mitingul, se află şi preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, preşedintele PNL Timiş şi primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, dar şi preşedintele PSD Timiş şi preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin. Organizatorii au anunţat că se aşteaptă ca numărul participanţilor să ajungă la şase mii de persoane venite din judeţele din vestul ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel