Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, le-a cerut liberalilor sâmbătă, la începutul şedinţei Delegaţiei Permanente de la Mamaia, să propună, dacă doresc, suplimentarea ordinii de zi cu convocarea unui congres extraordinar.
Chiar şi o propunere de congres extraordinar puteţi să faceţi, acesta e forul statutar, nu ştiu dacă e şi momentul, eu nu am nimic împotrivă, dar acesta e forul statutar, ca să nu ne punem pe drumuri de multe ori. Domnul Fenechiu, da sau nu?, s-a adresat Antonescu mai întâi sălii, apoi vicepreşedintelui PNL Relu Fenechiu.
Fenechiu a răspuns că ar fi o idee, însă deputatul Horea Uioreanu a replicat că nu e momentul pentru un asemenea eveniment.
Ar fi o idee tare, a adăugat un alt membru al Delegaţiei Permanente din sală.
O idee este şi nu am glumit, a mai spus Crin Antonescu, iar cei din sală au început să râdă.
Schimbul de replici s-a terminat şi nimeni nu a propus suplimentarea ordinii de zi cu nicio altă temă decât cele stabilite în prealabil.
Printre subiectele discutate în şedinţa de sâmbătă a conducerii liberale se numără comasarea, devansarea sau amânarea alegerilor de anul viitor, stadiul instituţional şi funcţional al Uniunii Social Liberale (USL) cu referire la stadiul negocierilor privitoare la desemnarea poziţiilor comune pentru candidaturile la consiliile judeţene şi municipiile reşedinţă de judeţ, dar şi priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară din această toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu