Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, luni, că situația de la Cluj, privind rezultele scrutinului din 10 iunie, nu este rezolvată deocamdată, având în vedere că nu este “deloc clar ce primar are” municipiul.
Potrivit celor declarate de către liderul liberalilor, USL a câștigat, la alegerile locale din 10 iunie, ”practic” toate județele, ”mai puțin două, pe care, după toate numărătorile le-a câștigat Partidul Democrat - Alba și Arad, și, de asemenea, cele două județe cu populație majoritar maghiară pe care le-a câștigat UDMR”.
”E clar însă că suntem în fața unei victorii categorice a Uniunii Social Liberale. Așa cum spuneam și aseară, rezultatele confirmă faptul că această construcție politică a fost, este acceptată și susținută de o majoritate clară a electoratului din România și sigur că, în această situație, nouă ne rămâne să continuăm, să ne pregătim, trăgând și din aceste alegeri învățămintele care sunt de tras pentru următorul pas foarte important, decisiv al alegerilor parlamentare”, a declarat Crin Antonescu.
Cât despre județele Cluj și Neamț, liderul PNL așteaptă rezultatul final.
După ce premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă își menține intenția să organizeze o şedinţă de Guvern la Cluj, având în vedere că municipiul a fost câştigat de către PDL, Crin Antonescu a afirmat că situația de la Primăria Cluj nu este deocamdată clară.
”La primăria Clujului există încă niște probleme care trebuie rezolvate, există niște contestații, există niște rezultate care nu se potrivesc cu ce s-a plecat din secție și cu ce s-a ajuns la Biroul Electoral Municipal, există o renumărare și dacă toate aceste lucruri se vor petrece în mod legal vom vedea cine va câștiga primăria Cluj. Se poate s-o câștige domnul Boc, se poate s-o câștige domnul Nicoară, dar asta doream să lămurim, Clujul, municipiu, nu e în acest moment deloc clar ce primar are”, a explicat liderul liberalilor, Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News