Crin Antonescu: Nu orice piscină și nu orice stâlp se impozitează

chitoiu antonescu
chitoiu antonescu

 Crin Antonescu a declarat, marți seara, după  şedinţa Biroului Permanent al PNL  că liberalii  îşi asumă şi negocierea făcută de Daniel Chiţoiu în numele guvernului şi proiectul de buget pe anul următor. De asemenea,  Antonescu s-a arătat deranjat de "folclorul" din jurul acordului cu FMI și a declarat că "Nu orice piscină și nu orice stâlp se impozitează."

Antonescu a subliniat că PNL a susţinut la negocierile cu FMI cota unică de 16 la sută şi reducerea CAS, iar cele două obiective au fost îndeplinite, chiar dacă în cazul CA-ului rwzultatul nu ese chiar cel dorit - PNL a susţinut reducerea cu 3 prcente începând cu 1 ianurie 2014, s-a obţinut reducerea cu 5 procente, din a doua jumătate a anului viitor.

 Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a dat asigurări că pentru reducerea CAS nu se vor impune alte impozite sau alte taxe. Întrebat dacă garantează asta cu mandatul, Chiţoiu a răspuns că mandatul său este pe masă oricând.

 Ministrul Finanţelor a mai arătat că, în cadrul reformei mari a sănătăţii, când se vor introduce contribuţii private, atunci putem discuta de lărgirea bazei de impozitare.

 De asemenea,  Antonescu s-a arătat deranjat de "folclorul" din jurul acordului cu FMI. "Suntem un popor căruia le place folclorul, spunem bancuri și ne distrăm, dar trebuie să fim riguroși. Folclorul nu trebuie confundata cu știrea". Acesta a continuat, spunând că nu orice stâlp sau piscină vor fi impozitate.

 "Stâlpii de retele, la piscine e vorba de construcțiile speciale deținute de agenții economici, depozite, platforme, construcții ușoare, metalice și toate construcțiile care nu se impozitează acum. Deci am extins baza de impozitare și doar la agenții economici", a spus vicepremierul Daniel Chițoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel