Crin Antonescu, Ponta și președinții celor două Camere se întâlnesc la Cotroceni privind referendumul

Ponta Antonescu
Ponta Antonescu

Preşedintele interimar Crin Antonescu se întâlneşte, luni, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, întâlnirea având loc înaintea şedinţelor în care parlamentarii vor adopta o decizie legată de legislaţia privind referendumul.

[caption id="attachment_206488" align="alignnone" width="640"] Foto: Mediafax[/caption]

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

 Preşedintele Senatului, Petru Filip, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că a solicitat convocarea Biroului Permanent al acestei Camere luni, la ora 13, pentru a se decide convocarea în sesiune extraordinară a plenului Senatului pentru marţi, la ora 12.

 "Se discută legile referednumului, cea de la CC, şi ce există colateral pe legea referendumului", a precizat Filip.

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că se va consulta cu preşedintele Senatului, având în vedere că deputaţii sunt cei care dau votul final în chestiunea legilor electorale, şi va propune convocarea plenului Camerei pentru ziua de miercuri.

 Totodată, Zgonea a precizat că va avea o discuţie inclusiv cu liderii grupurilor parlamentare, după ce a primit solicitarea premierului Victor Ponta cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare pe subiectul legii referendumului.

  Toni Greblă a precizat că, în opinia sa nu va avea loc şi o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, întrucât singurele proiecte luate în discuţie sunt cele privind referendumul, iar după aprobarea în Senat, legile vor merge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel