Ludovic Orban face declarații controversate despre candidatura lui Crin Antonescu la europarlamentare, pe listele PNL.
Publicitate
”În măsura în care Crin Antonescu va reprezenta strategia politică, moţiunea adoptată la Congres, poziţionarea noastră categorică anti-PSD, valorile dreptei liberale, în măsura în care el va fi pe această line politică, cu siguranţă poate fi un candidat bun. (...) Orice candidat trebuie să reprezinte valorile, principiile, obiectivele pe care le are atât PNL, cât şi familia politică din care face parte, şi anume, familia Partidului Popular European”, a mai spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban face aceste afirmații în contextul în care Crin Antonescu a condus PNL-ul în vremea USL-ului, deci a alianței cu PSD. În acest context, Ludovic Orban vorbește despre ”poziţionarea noastră categorică anti-PSD”. În același timp, spune că această candidatură a lui Crin Antonescu ar putea veni în contextul în care acesta va reprezenta ”valorile dreptei liberale”, vorbind despre principii, valori, obiective. Cu toate acestea, Crin Antonescu nu s-a înscris ieri în PNL.
Contactat de DCNews, Crin Antonescu a spus, despre aceste afirmații ale lui Ludovic Orban că ”Partidul va decide, va evalua”. Cu toate aceastea consideră că Ludovic Orban ar trebui să răspundă cu privire la întrebarea dacă nu se cunoaște deja dacă el se pliază pe viziunea PNL, nefiind nou în partid. Întrebat dacă există riscul unei situații în care să nu se afle pe lista pentru europarlamentare, Crin Antonescu a spus că: ”Eu am spus de la bun început că eu depun candidatura și partidul decide. Nimic de adăugat”.
Declarațiile vin și-n contextul în care sociologii afirmau că, dacă Crin Antonescu ar fi în fruntea listei PNL la europarlamentare, partidul ar putea lua un procent impresionat. Acele afirmații se pare că n-au fost tocmai pe placul liderului partidului. Ludovic Orban a spus că liberalul Crin Antonescu ”a generat întotdeauna pasiuni”.
Vezi și: PNL, listă europarlamentare. Orban, anunţ despre Crin Antonescu
Cu privire la posibila fuziune cu PMP-ul lui Traian Băsescu, Crin Antonescu nu a dorit să comenteze informația, considerând că este deocamdată pe surse. Cu toate acestea, amintim că USL-ul a fost cel care a organizat referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu