Crin Antonescu: "Refacerea USL este o mistificare". Ce vrea PSD

Crin Antonescu a declarat, joi, la RFI că ideea de refacere a USL reprezintă "o mistificare" pe care încearcă să o "execute" Victor Ponta. Fostul lider PNL a vorbit și despre rolul lui Călin Popescu Tăriceanu în postura de reprezentant al laturii liberale dintr-un viitor nou USL.

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Iohannis, greșeala uriașă a stafului cu privire la Antena 3

"USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.

Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu, care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte Partidul Naţional Liberal într-o asemenea alianţă.

În al doilea rând: USL, care a adunat în jurul ei atâta speranţă şi atâta susţinere electorală a fost un PROIECT, nu a fost o formă prin care domnul Ponta şi PSD-ul să-şi mascheze încă o dată identitatea.

A fost un proiect de anvergură, un proiect pentru societatea românească pe o durată mai lungă şi care era bazat pe ideea de înnoire şi însănătoşire a vieţii politice", a spus Crin Antonescu.

De ce a eșuat USL, în viziunea fostului lider PNL

"El a eşuat pentru că, aşa cum aş formula sintetic, nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe Partidul Social Democrat, aşa cum îl ştim de 20 de ani, ci, din păcate, Partidul Social Democrat l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă, vreodată, domnul Ponta a dorit altceva.

Prin această manevră, domnul Ponta ne arată un lucru uimitor: cum un om politic, la doi paşi de preşedinţia României, şi un partid care este de departe cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine organizat din Romania, şi anume PSD-ul, au în continuare o preocupare în a se ascunde după formule care să se numeasca oricum altfel. Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani....", a punctat Crin Antonescu într-un interviu la RFI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel