Crin Antonescu şi Victor Ponta, în direct la Realitatea TV pentru a explica programul economic al USL

Ponta Antonescu
Ponta Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PSD, Victor Ponta,au fost invitați, duminică, la o ediţie specială la Realitatea TV pentru a explica prevederile programului economic lansat vineri de USL.

Programul economic al USL, prezentat vineri, prevede menţinerea plafonului de 16% pentru veniturile salariale ce depăşesc 1600 de lei pe lună, în timp ce veniturile mai mici se impozitează diferenţiat, cu cote de 8-12%.

Sub titlul "Un sistem fiscal stimulativ, echitabil şi predictibil", USL propune păstrarea plafonului de 16% şi introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale. Astfel, pentru venit salarial până la 800 de lei pe lună se aplică o cotă de 8%, pentru un venit între 800-1600 de lei pe lună se aplică o cotă de 12%, iar pentru venitul peste 1600 de lei - cota este de 16%.

În plus, USL propune scăderea TVA cu câte un procent pe an, astfel că revenirea la 19% s-ar va face la finalul unui eventual mandat de guvernare al Uniunii.

Uniunea Social Liberală are în plan şi restructurarea instituţiilor de control fiscal: ANAF, Garda Financiară şi Vama. Mai mult, USL vrea auditarea "strictă şi obligatorie" a alocărilor şi utilizării banilor publici din PNDI, susţinând că, prin acest program, 4 miliarde de euro se risipesc "în scopuri politice".

Citește și:

Restructurarea instituţiilor de control fiscal, dorită de Opoziţie – Vezi PROGRAMUL ECONOMIC al USL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel