Criptomoneda pregătită de Facebook, criticată de un ministru francez

Libra, criptomoneda pregătită de Facebook, primeşte critici dure din partea unui important ministru francez, care consideră că aceasta nu îndeplineşte cerinţele pentru a fi lansată. 

„Nu putem să acceptăm vreo monedă de schimb cu acelaşi tip de puterea ca a celor suverane. Este nevoie de reglementare şi, momentan, Libra nu îndeplineşte cerinţele”, a declarat presei, la începerea reuniunii cu omologii din G-7, Bruno Le Maire, ministrul Economiei din Franţa. El a subliniat că în primul rând este o chestiune de suveranitate.

„Nu se poate converti într-o monedă suverană. Trebuie respectate regulile de luptă împotriva spălării de bani sau a finanţării terorismului, impuse tuturor celorlalte monede”, a precizat acesta, citat de romaniatv.net. 

Ministrul francez consideră că G7 reprezintă „locul şi momentul adecvat” pentru discuţii privind cadrul sau reglementările necesare pentru ca acest instrument de schimb să poată fi luat în considerare. „Aşa cum a fost propusă, nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi lansată”, a subliniat oficialul francez.

Libra, criptomoneda pregătită de Facebook

Facebook şi alte 27 de organizaţii care formează Asociaţia Libra (printre ele Visa, Mastercard, Uber, Lyft, PayPal, eBay, Vodafone şi Spotify) au anunţat în iunie, în mod oficial, crearea unei criptomonede până în 2020, care va fi integrată în WhatsApp şi Messenger.

Totuşi, gigantul tehnologic a anunţat, marţi, că nu o vor lansa până când nu se vor clarifica toate îngrijorările reglementatorilor şi nu vor fi primite aprobările adecvate, ceea ce va presupune „un drum lung”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel