Pierdere uriașă pe piața criptomonedelor în doar câteva ore. Nu mai puțin de 365 de miliarde de dolari s-au pierdut după un anunț Tesla privind Bitcoin.
Sute de miliarde de dolari au fost șterse de pe piața a criptomonedelor după ce CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter că producătorul de vehicule electrice va suspenda achizițiile de mașini folosind Bitcoin, relatează CNBC, scrie Mediafax.
În jurul orei 06:06, ora Singapore, joi, când Musk a făcut anunțul, valoarea întregii piețe a criptomonedelor se ridica la aproximativ 2,43 miliarde de dolari, potrivit datelor Coinmarketcap.com.
În jurul orei 8:45, capitalizarea de piață scăzuse la aproximativ 2,06 miliarde de dolari. Ulterior piața a mai recuperat din pierderi. De la tweet-ul lui Musk, piața criptomonedelor a pierdut 365,75 miliarde de dolari din valoare la ora 9:22, ora Singapore.
În februarie, Tesla a anunțat că a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari și a planificat să accepte plăți în criptomonede.
Musk a citat joi îngrijorările legate de mediu și a declarat că Tesla este „îngrijorată de utilizarea în creștere rapidă a combustibililor fosili pentru extracția și tranzacțiile Bitcoin, în special cărbunele, cel mai poluant combustibil”.
Bitcoin nu este emis de o singură entitate, cum ar fi o bancă centrală. În schimb, este întreținut de o rețea de așa-numiți „mineri”. Acești mineri folosesc calculatoare special construite, care necesită multă energie pentru a rezolva ecuații matematice complexe, pentru ca tranzacțiile Bitcoin să treacă. Consumul de energie al Bitcoin este mai mare decât cel al unor state.
În cursul dimineții, Bitcoin a scăzut cu peste 12%, sub 50.000 de dolari pentru prima dată din 24 aprilie, potrivit datelor CoinDesk. În ciuda scăderii, Bitcoin înregistrează o creștere de peste 400% în ultimele 12 luni. Și alte criptomonede au pierdut din valoare.
Musk a fost un mare susținător al monedelor digitale, inclusiv Bitcoin și Dogecoin, contribuind la creșterea prețurilor acestora în ultimele luni.
CEO-ul Tesla a declarat că compania nu va vinde niciun Bitcoin și intenționează să-l folosească pentru tranzacții „de îndată ce mineritul va trece la o energie mai sustenabilă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu