Cristi Borcea are soluţia pentru salvarea lui Dinamo: E război. Eu nu eram tot timpul în război?

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cristi Borcea a venit cu soluţia pentru salvarea clubului Dinamo Bucureşti. 

”Sunt sute de mii, milioane de susținători, nu are cum să nu existe Dinamo. Întotdeauna am fost optimist, am avut mentalitate de învingător. Am spus că drumul lui Dinamo se va schimba dacă se face stadionul și dacă se termină și circul care se întâmplă acum din cauza insolvenței care trebuie sa se termine.

Problemele dintre administratorul special și administratorul judiciar trebuie să se stingă, să vorbească unul singur, să se rezolve problemele creanțelor.

Trebuie să existe o decizie definitivă. Galeria a susținut, a făcut lucruri extraordinare. Și-a dat seama că e greu să conduci un club, să îl susții din toate punctele de vedere. Când se rezolvă cu stadionul și insolvența, galeria trebuie să facă un pas în spate, altfel nu va veni nimeni. Echipa trăiește și va trăi.

Mai bine o luau de la zero, nu veneau nici spaniolii și aveau o echipă curată. Începeam și noi ca Rapidul și dădeam drumul la stadion. Acum avem de suferit. Eu cred că nu are altă soluție decât să evite falimentul.

Vin datoriile spaniolilor. Am spus că Dinamo este un pacient conectat la aparate. Când îl deconectezi de la aparate, intră în comă. Sunt optimist că se va face un nou stadion. Când am plecat, am lăsat un singur Dinamo, acum sunt trei. Din trei Dinamo, găsim noi una.

Nu numai domnul Negoiță ar veni, sunt mulți dinamoviști cu bani, dar fără un plan de reorganizare și un pas în spate al DDB-ului nu se poate. Sunt și ei conștienți că trebuie să facă un pas în spate. Vor binele lui Dinamo.

Cine nu rezistă la presiune, nu poate să fie la Dinamo, la Steaua. E război. Eu nu eram tot timpul în război? Le spuneam ’Nu mai înjurați jucătorii, înjurați-mă pe mine, că eu sunt antrenat’. Am avut o operație pe cord la 41 de ani. Ce pot să fac mai mult?”, a spus Cristi Borcea la emisiunea Digi Sport Special.

Nu se consideră vinovat pentru situaţia de la Dinamo 

”Niciodată (n.red. Dacă se consideră vinovat pentru situația în care a ajuns Dinamo). În 2011, am luat Cupa și am plecat. L-am lăsat atunci pe Săvulescu și pe domnul Badea. După aia a venit Negoiță.

În conferință am spus că las Dinamo, dar mă bazez că vor fi cel puțin performanțele pe care le-am avut eu. Datoriile erau în jur de 7-8 milioane. Luam 30 de milioane din Champions League”, a adăugat Cristi Borcea la emisiunea Digi Sport Special.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel