Cristi Borcea, condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare, a primit o veste tristă de Paște.
Sărbătorile Pascale reprezintă o gură de aer şi pentru persoanele private de libertate, din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Astfel 28 de deţinuţi vor pleca acasă, în permisie, în perioada 10 - 13 aprilie anul curent.
Însă, potrivit
replicaonline, Cristi Borcea nu se află printre ei, el urmând să petreacă Sărbătorile Pascale în interiorul penitenciarului.
Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni cu executare în “Dosarul Transferurilor”. Însă, acesta a avut o permisie de 24 de ore de Crăciun, pe care l-a petrecut în familie. Totodată, acesta ar mai fi fost lăsat o zi acasă, în noiembrie 2014.
Între timp, Borcea a tot acuzat dureri în piept, ajungând la spitalul din Constanţa de mai multe ori, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News