Cristi Minculescu este acuzat în mediul online că ar fi bruscat un copil de nici 12 ani, la un concert din Onești, după ce a refuzat să îi dea autograf.
Acuzația a fost lansată chiar de unchiul copilului, pe rețelele sociale.
„Sâmbătă seara am participat într-un respectabil restaurant din Oneşti la o reprezentaţie a trupei Iris. Restaurantul este la superlativ, din toate punctele de vedere, jos cu pălăria! Începe reprezentaţia, apare şi Minculescu. Îşi face show-ul aproape ca pe timpuri, pe toată durata reprezentaţiei un puşti de 10-12 ani trăia pe muzica trupei Iris. Se termină show-ul cu melodia «Floare de Iris», iar puştiul emoţionat merge cu o foaie de hârtie la zeul Cristi să îi dea un autograf. Zeul nu numai că nu îl bagă în seamă, dar îl şi împinge brutal pe puşti, deoarece îi stătea în cale.
Păi, ce făcuşi, măi, Minculescu? Nu realizezi că nu mai erai cu sticla de Drobeta în mână, la Costineşti? Cei care mă cunosc ştiu că aş fi reacţionat spontan la asemenea fază, dar pur şi simplu am rămas fără reacţie. Copilul se apucă de plâns, tatăl îl ia de mânuţă şi merge după Minculescu, zeul Minculescu. Îl roagă respectuos să îi dea un autograf puştiului. «Băi, frate, nu vezi că abia am terminat?» e replica starului. Şi copilul tot cu lacrimi în ochi. Penibil Minculescu, ruşine mare! Ştii câţi copii de vârsta lui ascultă muzica ta?", a scris bărbatul, pe rețelele sociale.
După ce postarea a devenit virală în spațiul public, Cristi Minculescu i-a trimis băiatului un tricou cu autograf în semn de respect.
„Ieri (n.r – 18 februarie) am postat faza cu Cristi Minculescu. Acum cinci minute primesc colet de la Bucureşti de la doamna Raluca Mihail (n.r- impresara lui Cristi Minculescu) prin Fun Curier, nu aşteptam nici un colet. Îl deschid şi găsesc o fotografie cu trupa Iris semnată de Cristi Minculescu şi un tricou. Sun la respectabila doamnă să întreb ce şi cum, îmi explică respectuoasă că în urma postării cu puştiul, Cristi Minculescu a luat atitudine şi a vrut să repare greşeala. Bravo, Cristi Minculescu! Respect etern!", a mai scris unchiul copilului, potrivit spynews.ro.
Vezi și: IRIS, "Manifest". Minculescu, revenire: Mesajul ne-a cucerit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu