Cristi Minculescu revine pe scenă cu două concerte de Revelion

minculescu
minculescu

Cristi Minculescu, alături de  noua lui trupă, Lotus, revine pe scenă, de Revelion, unde va susține două concerte de Revelion.  Cristi Minculescu a prezentat joi şi vineri în faţa fanilor din Sibiu  şi Bucureşti  cu un teaser unplugged care anunţă noul lui proiect - trupa Lotus.

 "Este vorba despre prezentarea unei adevărate istorii a muzicii rock în 90 de minute. Plus bis-ul de rigoare, care a fost, de data asta, celebra «Strada ta», cântată la unison de sutele de fani participanţi la evenimente (...) Totul, într-o formulă acustică minimală (vocea unică a lui Cristi şi chitara excepţionalului muzician german Judy Seutter), Cristi s-a mai ajutat cu o tamburină, dar ritmul a fost susţinut permanent de palmele unui public entuziast, entuziasmat şi entuziasmant, totodată", se spune într-un comunicat al Fundației Phoenix. Repertoriul celor doi include piese pe care toţi iubitorii de muzică rock şi, nu numai, le recunosc de la primele acorduri.

 "Sarea şi piperul întregii prestaţii o constitutie piesele proprii, prezentate spre final, ca - de exemplu - «Strada ta» (la un moment dat susţinut ca voce principală, de Judy, care şi-a probat dorinţa şi talentul de a învăţa limba română) sau «Mama don't allow» (primul single semnat Lotus)", se mai spune în comunicat.

 Potrivit sursei citate, Fundaţia Phoenix are în plan un turneu cu acest duo acustic (Cristi şi Judy) prin mai multe oraşe din România, în teatre şi săli de concerte. Deocamdată, mini-turneul unplugged continuă la Constanţa (duminică, 9 decembrie, la Clubul Phoenix).

 Pe de altă parte, trupa Lotus, în formulă completă, electrică (Cristi Minculescu - voce, Judy Seutter - chitară, Boris Rusakov - bass, Mauro Ciccarelli - tobe, Regina Hammerle - backing vocal), va avea primele concerte în România în noaptea de Revelion, în două pieţe din Bucureşti. Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Fundaţiei Phoenix au declarat că una dintre pieţele în care Lotus va concerta de Revelion este Piaţa Revoluţiei, cea de-a doua nefiind încă stabilită de către organizatorii petrecerii de Revelion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel